Neptun şi sinele divin

Totuşi, dacă voiau să-şi amintească frumuseţea, atunci minţile aveau să li se tulbure, astfel încât să nu mai poată deosebi adevărul de nălucire. (Elif Shafak)

Am învăţat cea mai mare parte a astrologiei pe care o cunosc citind dimineaţa în metrou în drum spre serviciu. Şi n-am să pot uita vreodată săptămânile acelea în care, ascunsă printre alţi călători de dimineaţă, mă retrăgeam într-un univers terapeutic fascinant, uneori dureros şi răscolitor, în sfârşit edificată în privinţa unor circuite în care mă învârtisem în gol toată viaţa. În mijlocul mulţimii de bucureşteni grăbiţi spre birouri, suficient de bine camuflată cât să nu mă fac remarcată, pot să mărturisesc acum că am mai şi plâns descoperind cartea despre Neptun a lui Liz Greene. Neptun, Peştii şi casa a XII-a – teritorii din noi atât de firave ca formă şi conţinut concret, dar atât de…pretutindeni în cei ce poartă proeminent astfel de amprente astrologice!

Ştiţi ce mi s-a părut cel mai şocant în întâlnirea mea cu Neptun şi ce bag de seamă că se petrece şi în alţi neptunieni? Faptul că nu l-am văzut, că nu l-am recunoscut în mine, în timp ce el îmi fusese categoric cârmuitorul suprem al vieţii. Fără să ştiu astrologie, aş fi putut să-mi înşir cu claritate fel şi fel de impulsuri pe care astăzi le-aş asocia altor zone ale hărţii mele, dar despre tânjirea aceea neptunian-mistuitoare după perfecţiunea ultimă pe care o croşetam zi de zi drept fugă de realitatea lumească n-aş fi observat mai nimic.

Deţin în hartă Mercur şi Soare în Peşti în cuadratură cu Neptun. De fapt, prin ceaţa primilor mei douăzeci de ani anesteziaţi în visare, pe care acum îi simt ca şi cum mi s-au scurs printre degete, câteodată ceva din mine semnala palid că mă pierd într-o imaginaţie prea bogată, dar, pentru că nu părea ca aceasta să facă rău cuiva din afara mea, mă amăgeam nestigherită cu acel drog cu care mintea neptuniană se apără de duritatea vieţii şi se îndepărtează de la conţinutul simplu al momentului prezent: idealismul exagerat.

Iată, aşadar, ce descopeream citind în metroul de dimineaţă în epoca redefinirii mele prin astrologie, o perioadă în care consider că am făcut terapie cu Liz Greene, Howard Sasportas, Richard Idemon şi alţi câtiva astro-psihologi de excepţie:

  • Neptun poate simboliza cele mai înalte şi exaltate manifestări de iubire, graţie şi viziune creatoare, cu condiţia să reuşim să cultivăm în noi o stare de unitate absolută cu toate formele de viaţă; dar Neptun poate personifica şi cele mai disperate şi devoratoare impulsuri de care sunt capabile fiinţele umane atunci când nu şi-au rezolvat frica de separare, de singurătate şi de moarte.
  • Neptunienii posedă o ambivalenţă curioasă: fie caută să fie salvaţi de cineva din exterior, fie se identifică ei înşişi cu arhetipul mântuitorului şi caută în jur victime pe care să le salveze. Paradoxal, în cazul laturii noastre neptuniene, trebuie să învăţăm să renunţăm la speranţa salvării, căci Neptun are următorul înţeles profund: nu trebuie să renunţăm la fericirea noastră sau la lucrurile care ne aduc bucurie, ci mai degrabă la trocul pe care îl facem pe ascuns în speranţa că altcineva ne va salva în vreun fel.
  • Neptunienii caută o fuziune totală cu ceilalţi căci păstrează amintirea subtilă a stării de extaz din fazele anterioare încarnării, coborârii în structuri delimitate. În felul acesta, ceilalţi simt o ambiguitate stranie din partea unui neptunian pentru că încearcă să găsească în el o entitate definită, coerentă şi eşuează, descoperind în schimb o personalitate fragilă, neformată; totuşi, influenţa acestei personalităţi neformate este uneori uluitoare pentru că o asemenea persoană poate avea o mare putere asupra celorlalţi prin mijloace subtile emoţionale. (Liz Greene)
  • Mulţi neptunieni au o nevoie imensă de a fi idealizaţi mai degrabă decât iubiţi pentru ceea ce sunt. Dragostea neptuniană caută recrearea contopirii primare, infantile, perfecte. În acest fel, este necesar să nu se vadă omul iubit prea clar, iar nici tu, neptunianul, să nu-i devii prea clar celuilalt.
  • Şi pentru că neptunian la neptunian trage, cele mai dureroase episoade între persoane de acest fel apar când niciuna dintre părţi nu se iubeşte pe sine. Pentru individul cu Neptun dominant celălalt nu este real pentru că individul nu este real pentru sine însuşi, în timp ce trezirea din visul prăbuşit poate produce acestor oameni o furie distructivă pentru sine şi pentru cei din jur.

După toate acestea, se pare că neptunienii sunt oamenii ce sesizează cel mai apăsător ruptura dintre trup şi spirit. Dar ei sunt astfel şi primii ce pornesc pe drumul reconectării conştiente la înalturi. Testul lui Neptun? Să poţi spune “eu sunt sinele meu divin” ştiind, simţind, trăind în trezire deplinul conţinut al unei asemenea afirmaţii de putere şi de graţie!

Cristiana Tanase

Cristiana Tănase