Marte în Fecioară sau drumul spre iad e pavat cu bune intenții
În luna septembrie a acestui an planeta acțiunii se află în rezervatul semn al Fecioarei.
Ce ne preocupă și ce facem în direcția preocupărilor noastre, cum anume facem, care sunt caracteristicile acțiunilor noastre cu Marte în Fecioară?
În primul rând putem face mult mai multe lucruri decât în mod normal în privința sănătății noastre. Putem face analize pe care am tot amânat să le facem, putem începe cure de slăbire sau de detoxifiere, cu care, de asemenea, am tot cochetat până acum. Putem fi tentați să participăm și la diverse cursuri de medicină naturistă/ alternativă.
Acțiunile noastre tind așadar să aibă în prim plan corpul nostru, dar și casa noastră, în sensul începerii văruirii, deratizării, dezinsecției, într-un cuvânt: igienizării spațiului pe care îl ocupăm.
Cum facem lucrurile: minuțios, cu răbdare, cu atenție, cu migală. Câteodată, din afară, s-ar părea că nici nu facem mare lucru, aparent pierduți în acțiunile de planificare în cel mai mic detaliu.
Marte în Fecioară predispune însă și la ascunderea și chiar înăbușirea dorințelor noastre. Temători că anumite lucruri pe care ni le dorim din tot sufletul nu ar fi bine primite, nu ar da bine, tindem să le băgăm sub covor și să decidem că am uitat de ele și că ele, de fapt, nici nu există. Cel puțin pentru noi. (Un joc la cacialma care se poate întoarce apoi foarte ușor împotriva noastră). Drept pentru care, dacă ne cenzurăm și nu facem ce am dori de-adevăratelea să facem, vom tinde să devenim destul de posaci și uneori cârcotași.

Să vedem ce spune cartea de Symbolon corespunzătoare planetei Marte în Fecioară: Vina. Vinovăția și nevinovăția, răul făcut neintenționat sau chiar în necunoștință de cauză. Știți bancul acela cu fapta bună făcută de copii în vacanța de iarnă, nu? Cei care au ajutat-o pe bătrânică să treacă strada, deși ea nu voia acest lucru, dar ei știau că asta este o faptă bună… Cam așa face se întâmplă și cu Marte în Fecioară. Războinicul care e pregătit să ucidă inorogul, nu este conștient că asta urmează să facă: un sacrificiu, o faptă reprobabilă. Nu, el e convins că va face o faptă bună, că, nevăzut, dar simțit de el, se află un animal sălbatic, periculos, care trebuie înlăturat.
Moralitate, ce e bun și ce e rău, proiecții, relația victimă-agresor, toate aceste concepte au mare legătură cu Marte în Fecioară.
Analogie planetă în semn – carte de Tarot: atitudinea temătoare și chiar defensivă în multe cazuri caracteristică planetei Marte în Fecioară este, aș spune eu, extrem de fidel redată de arcana minoră IX de Bâte. Priviți persoana rănită și vulnerabilă din imaginea cărții de Tarot. E ca și cum ar vrea să facă multe lucruri, dar teama unor noi răni/ eșecuri/ vulnerabilități o face să … sufle și-n iaurt…
Recomandarea astrologului în această perioadă: dacă nu pot să te ajut, nu mă lăsa să te încurc!
