Astro-financiară octombrie 2019

Începem luna octombrie cu Ascendent în Rac. Ascendentul în Rac ne oferă deschidere spre nevoile celor din jur, mai ales în cadrul familiei noastre, empatie, intuiție mai puternică, o concentrare mai mare pe familie și pe necesitățile emoționale, dar și financiare. Luna se află în Scorpion, în opoziție cu Uranus retrograd în Taur. Acest aspect ne transmite ceva foarte important în societatea în care trăim astăzi: este important să ne interiorizăm din când în când, să ne dorim să ne dezvoltăm, să fim cu noi înșine, însă este la fel de important să alocăm timp, energie activităților umanitare și să participăm activ la îmbunătățirea lumii. Să nu uităm că nu numai noi avem nevoie de ajutor, de sprijin, de prieteni, ci și cei din jurul nostru au nevoie de o vorbă bună, de un zâmbet, de o îmbrățișare. Uneori e suficientă doar prezența noastră.
În astrograma ridicată pe data de 1 octombrie 2019, ora 0.00, ora României, axa valorilor/casa banilor cade în Leu, respectiv Vărsător. Soarele tranzitează zodia Balanței, iar Uranus zodia Taurului. Aceste aspecte ne arată importanța relațiilor, comunicarea cu partenerii noștri de afaceri, sau cu superiorii noștri, în cazul în care lucrăm pentru alții. Este o perioadă potrivită pentru a renegocia contractele, atât ca angajat cât și ca întreprinzător. Chiar e posibil să aveți parte de o mărire de salariu, inițiată de angajator.
În același timp e recomandat să analizăm situația noastră financiară, și dacă ne permitem, să investim în căminul nostru, pentru renovare, sau pentru achiziționarea unei case sau teren. Sau putem să luăm în calcul să susținem acte de caritate, fundații, care depun un efort uriaș pentru a face diferența prin acțiunile pe care le întreprind zilnic. Putem oferi susținerea noastră nu numai financiar, ci și prin implicarea noastră personală.
Planeta Neptun, aflată în mers aparent retrograd în Pești, formează o cuadratură cu Jupiter (Săgetător) și sextil cu Saturn, dar și cu Pluton, staționar în Capricorn. Astfel avem parte de inspirație, elan, inițiativă, curaj pentru a acționa, pentru a face față rutinei, în primul rând. Apoi, primim un impuls pentru planificare, organizare, prioritizare a obiectivelor noastre, și în același timp, suntem inspirați să fim disciplinați, să acționăm, să lucrăm la obiectivele noastre. E o perioadă potrivită să ne debarasăm de obiceiuri nesănătoase, de tipare învechite.
Planeta acțiunii, Marte, se află pe ultimele grade din zodia Fecioarei, iar pe data de 4 octombrie se va alătura Soarelui și lui Venus, aflate în Balanță. Marte tranzitează zodia Balanței până pe data de 20 noiembrie 2019.
În zodia Fecioarei, acțiunile noastre zilnice au fost mai pragmatice, iar în Balanță vor fi mai mentale, axate pe relații, pe îmbunătățirea relațiilor existente, pe comunicare armonioasă.
Planeta Jupiter este plasată în continuare în semnul Săgetătorului. Astfel continuă perioada în care dorim să ne bucurăm mai mult de viață, însă, ca să păstrăm echilibrul financiar, e perioada ideală pentru a investi în educația noastră financiară, pentru a învăța noi strategii de gestionare a resurselor financiare.
Planeta Neptun continuă mersul ei retrograd în Pești, astfel continuă perioada benefică pentru meditație, introspecție, dezvoltare personală, moment oportun să ne deschidem față de spiritualitate, să participăm la diferite cursuri, de exemplu ,,Atrage abundența în viața ta!” sau să citim cărți din aceste domenii (spiritualitate, educație financiară, succes, leadership, etc).
În astrograma ridicată pe data de 5 octombrie, avem o opoziție între planeta Uranus (Taur) și Mercur (Scorpion), aspect ce este echilibrat de trigonul dintre Uranus și Luna (Capricorn) și de sextilul format între Luna și Mercur (Scorpion). E momentul să lăsăm și pe alții să vorbească, să-și deschidă sufletele, și, eventual, dacă ni se cere, să oferim ajutorul nostru prin sfaturi cât mai practice.
Un aspect tensionat (cuadratură) este format între Saturn (Capricorn) și Soare (Balanța). Această cuadratură este armonizată de un sextil dintre Saturn și Neptun retrograd (Pești). Ce putem să facem în aceste perioade tensionate, este să ne organizăm eficient, să ne prioritizăm activitățile. Recomand să ne ascultăm intuiția, să facem un efort în plus, și să găsim echilibrul între muncă și familie. Este important să alocăm timp și familiei, însă nu în detrimentul sarcinilor și a angajamentelor noastre la serviciu, dar nici viceversa.
Pe lângă acestea, e un moment prielnic să participăm la evenimente caritabile, implicând și membrii familiei. Participând la aceste evenimente, putem să fim de folos altora, prin împărtășirea trăirilor noastre, a informațiilor acumulate, și în același timp e o oportunitate extraordinară de a învăța ceva nou.
Planeta Pluton, staționară după aproximativ 5 luni de retrogradare (Pluton retrogradează de la sfârșitul lunii aprilie a.c.), începe să înainteze pe 6 octombrie, ceea ce ne indică că începe o perioadă în care vom avea rezultate, eforturile noastre vor da roade. Pentru realizarea obiectivelor noastre financiare, vom avea inspirație, susținere divină, disciplină, focalizare, determinare, voință, și în același timp răbdare și elan pentru depunerea efortului în continuare. Vom avea viziune clară asupra obiectivelor noastre, și a drumului pe care am pornit. Unii vor ști, alții vor simți clar ce au de făcut, care sunt pașii următori, ce modificări sunt necesare.
În data de 8 octombrie, avem pe cer o configurație numită Careu în T în semne Fixe. Careul în T este format de către Uranus retrograd (Taur) în opoziție cu Mercur (Scorpion), și de Lună (Vărsător) aflată în cuadratură cu primele două. Luna este numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete.
Această configurație este puternic motivantă. Poate să ne arate unde investim mai multă energie în această perioadă, (în dezvoltarea noastră personală și profesională), și totodată ne arată cum putem să găsim echilibrul. Luna, fiind focarul acestei configurații, ne atrage atenția ca în timp ce suntem prea focalizați pe obiectivele și rezultatele noastre, să nu uităm de sufletul nostru, de liniștea noastră interioară.
Este în regulă să avem obiective, să mergem înainte ca fulgerul, însă nu cu forța. Dacă ne recunoaștem în această situație, recomandarea mea este să ne retragem în liniște profundă și să dăm voie vocii interioare să ne călăuzească. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunțăm la obiectivele propuse, ci doar să ne detașăm, să reanalizăm ce funcționează și ce nu. Uneori e suficientă o schimbare de atitudine, de percepție sau o altă abordare.
Pentru generarea abundenței financiare este recomandată încărcarea bateriilor, prin timpul liber petrecut în familie, cu cei dragi, prieteni, dar și prin consolidarea relațiilor vechi și noi. Totodată putem să medităm, să ne rugăm, să ne interiorizăm, ca să ne auzim vocea interioară, inspirația divină. Sugerez și activitățile caritabile, să participăm, să susținem acte umanitare. Un exemplu simplu ar fi cititul de povești pentru copii, o conversație lejeră sau chiar profundă cu adulți, în cadrul activităților organizate în fundații, centre specifice.
În data de 15 octombrie, avem pe cerul astral o opoziție între planeta Uranus retrogradă (în conjuncție cu Luna, Taur), și Venus (Scorpion). Această opoziție ne atrage atenția să căutăm/să păstrăm echilibrul între viața de familie/încărcarea bateriilor și carieră/obligațiile noastre profesionale.
Totodată ne invită să alegem mai degrabă asumarea și exprimarea emoțiilor, a stărilor noastre interioare, a dorințelor, să comunicăm clar ce dorim sau de ce avem nevoie, decât refularea emoțiilor și învinovățirea celor din jur, pentru ce se întâmplă cu noi. Recomand să avem curajul de a recunoaște, măcar față de noi înșine, de ce suntem plini de frustrări, ce nemulțumiri avem, ce nu funcționează în viața noastră și să facem un efort pentru a găsi soluții, și apoi să acționăm. Să fim deschiși să acționăm cu curaj, să ne ascultăm intuiția. Astfel vom găsi modalități eficiente pentru toate planurile.
Și, nu în ultimul rând, pe lângă mișcare, sport, wellness, să acordăm timp lecturii, în special cărților despre educația financiară. Pe lângă lectură putem organiza un brainstorming în familie, pentru căutarea și găsirea soluțiilor pentru provocările noastre zilnice.
În data de 20 octombrie, Pluton (Capricorn) formează un sextil cu Mercur (Scorpion), care ne aduce clarviziune și determinare, inspirație, putere de concentrare vizavi de acțiunile necesare pentru realizarea obiectivelor noastre pe termen lung.
Pe data de 25 octombrie, avem o opoziție, care arată o predispoziție la dezechilibru între rațiune și sentimente, emoții, între dorința noastră de a fi utili altora, de a servi anturajul apropiat, și nevoia noastră de a ne retrage în căminul nostru lăuntric, pentru a ne auzi pe noi înșine, pentru a găsi puterea, determinarea necesară deciziilor și acțiunilor radicale. Deciziile radicale pot să ne impulsioneze, să ne ofere elan, entuziasm, determinare, concentrare mentală, pentru atingerea obiectivelor noastre. Acțiunea constantă, perseverența, răbdarea, încrederea în viață, în univers, și mai ales în noi înșine, vor produce rezultatele dorite.
Recomand să ne alocăm timp și pentru sufletul nostru, ca să ne găsim puterea lăuntrică de a merge mai departe, dar și pentru conversații cu prietenii noștri, conversații care ar putea să ne inspire, să ne motiveze.
În data de 28 octombrie, ora 05:32, București, avem parte de momentul de Lună Nouă în Scorpion. Începe o perioadă ideală pentru introspecție, retragere în lumea noastră interioară, pentru căutarea răspunsurilor, clarificarea frustrărilor și a nemulțumirilor noastre lăuntrice.
Pe 31 octombrie, ora 0.00, București, planeta comunicării, a comerțului, Mercur, formează o conjuncție exactă cu planeta iubirii, a valorilor și a frumuseții, Venus, la 28 de grade în Scorpion. La acest grad, Mercur se oprește pentru câteva zile înainte să intre în mers retrograd (retrogradează până pe data de 21 noiembrie 2019). Aceste aspecte ne inspiră la comunicare profundă și sinceră în familie și la acceptarea trăirilor noastre interioare.
În ultima săptămână a lunii, se activează o perioadă potrivită ca să discutăm despre situația noastră financiară, despre planurile noastre de viitor, despre investiții, achiziții, încheierea contractelor noi.
La nivel de întreprindere, e o perioadă potrivită pentru a purta discuții privind deciziile în materie financiară, iar apoi pentru planificarea întâlnirilor cu partenerii de afaceri, cu clienți noi, și nu în ultimul rând pentru organizarea, prioritizarea cheltuielilor, investițiilor. Un alt aspect important ar fi să analizăm unde sunt blocați banii firmei, cine sunt clienții rău platnici și să căutăm soluționarea acestor situații în viitorul apropiat. Recomand să dăm dovadă de diplomație, creativitate, flexibilitate, deschidere spre noutate, și comunicare armonioasă în toate acțiunile noastre.
Printre mesajele esențiale ale lunii octombrie 2019 enumerăm:
- Importanța de a găsi echilibrul între viața de familie și obligațiile sociale, profesionale. Să lucrăm cu perseverență la obiectivele noastre financiare, însă să nu uităm pentru cine sau de ce facem acest lucru!
- Clarificarea și exprimarea clară a nevoilor noastre emoționale.
- Introspecția necesară pentru luarea deciziilor radicale și găsirea motivației interioare și, în același timp, determinarea, concentrarea necesară pentru realizarea planurilor noastre. Planetele susțin realizarea obiectivelor noastre, dacă suntem dispuși să acționăm, să depunem efort constant, cu răbdare și perseverență. Rezultatele și recompensele, fructele acțiunilor noastre vor fi vizibile. Să nu renunțăm.
- Importanța relațiilor. Să fim deschiși la oportunitățile de a relaționa, de a interacționa cu cei din jur, de a lega prietenii noi, să alocăm timp pentru prieteni, familie, parteneri de afaceri, și nu în ultimul rând pentru diferite acțiuni caritabile.
Vă doresc să vă găsiți, înainte de toate, echilibrul interior!

Vizi Erzsebet