Viața ta, regulile mele – prima întoarcere a lui Saturn

Nu-mi aduc aminte foarte bine când am început să mă contrazic cu Saturn, probabil atunci când am aflat că este retrograd în astrograma mea natală și că o lecție pe care refuz să o înțeleg de câteva vieți anterioare încoace îmi va da de furcă. Am așteptat cu sufletul la gură prima întoarcere a lui, cea care are loc undeva în jurul vârstei de 29-30 de ani, pentru că eram conștientă că trebuie să trec printr-un proces de maturizare adaptat după regulile lui, nu ale mele.
Saturn natal, ca guvernator al Vărsătorului și Capricornului, a activat trei case din astrograma mea natală, și anume casele X, IX și VIII. Dacă iau în calcul și conjuncția strânsă dintre Saturn și Neptun natale, mai adaug și casa XI, pentru că Neptun natal guvernează această casa. Și atunci înseamnă că 4 domenii de viața au fost vizate în prim-plan în ultimii doi ani.
Primisem o invitație să merg în Franța și am întâmpinat aproximativ 6 luni obstacole și întârzieri. Saturn era la cârmă, pentru că numai lui îi stă în fire să întârzie evenimentele. Până când mi-am zis că renunț la idee și că îmi văd de viața mea. Dar oricât de mult e viața mea, era perioada lui Saturn și regulile erau ale lui. Un singur telefon am primit, după ceva vreme, care a descurcat toată treaba și a programat excursia exact în momentul în care Saturn trecea prin gradele de la nașterea mea. Și astfel, casa IX era activată.
Nu am mers singură, așa cum era programat inițial, astfel că mi-am administrat banii în comun cu altcineva, ceea ce a activat și casa VIII. Dar acesta nu este singura activitate specifică casei VIII din toată perioada menționată. Independent de voința mea, a trebuit să închid un cont la bancă administrat la fel, în comun cu o a doua persoană, deschis în urmă cu mulți ani. Mai mult, urmează să închid un altul, pentru că banca unde mi se virează salariul s-a schimbat. Și sunt optimistă cu privire la această schimbare, chiar dacă nu am decis eu, pentru că ceea ce am învățat în ultima perioadă este că Saturn nu ar face absolut nimic care să mă dezavantajeze.
În ceea ce privește casa X, am trecut printr-o perioadă în care am pierdut din imaginea socială și am experimentat situații în care deși știam că sunt nevinovată nu am avut cum să demonstrez acest lucru. Această cădere era consecința unor alegeri anterioare făcute de mine care s-au dovedit eronate. Și tot atunci am înțeles că Saturn a venit să măture tot ce era greșit ales până atunci și să mă așeze pe direcția care îmi este mult mai favorabilă. Astfel că, la o lună de zile după trecerea lui Saturn prin gradele de la naștere, am avut surpriza să aflu că Astrotext, revista la care scriam de un an zile, m-a promovat redactor. În acest mod, Saturn a bifat și casa X.
Am pierdut o prietenie foarte bună în această perioadă. După 12 ani de colaborare, m-am trezit fără niciun preaviz că această prietenie nu mai există. Respect decizia, în primul rând pentru că atunci când decizi să pleci de lângă cineva o faci în primul rând pentru tine, iar în al doilea rând pentru celălalt pentru a nu vă opri sau întârzia reciproc din evoluție.
Saturn s-a simțit în largul lui și și-a asumat responsabilitatea schimbărilor din anturajul meu. Știam de mulți ani că predispozițiile astrogramei mele îmi vor aduce prietenii cu oameni care sunt interesați de ocultism sau au anumite percepții subtile, dar nu am alergat niciodată să îi caut.
Cel mai probabil, de aceea Saturn a închis prieteniile cu oameni care nu intră în această categorie, chiar dacă erau trainice. Iar surpriza pregătită de el a fost că în ultimii doi ani mi s-a dat ocazia să întâlnesc multe persoane interesate de ocultism. Și fără să depun vreun efort, unele din acele persoane mi-au devenit prieteni sau fac parte temeinic din anturajul meu. Și așa, casa XI a primit atenția cuvenită.
În concluzie, spun doar că o să-mi fie dor de Saturn. Prima dată când a trecut prin gradele de la naștere, dar și a doua oară când s-a apropiat foarte mult, după retrogradare, am petrecut zile în care am uitat total noțiunea timpului și că ar exista vreo grijă pe această lume. Saturn s-a preocupat să îmi calculeze concediul exact în acele două momente și s-a dat peste cap să-mi încurce planurile atât de mult încât să ajung să mă întâlnesc cu aceleași persoane în ambele perioade, chiar dacă eu nu am plănuit asta.
Acel profesor sever, cum este perceput Saturn în astrologie, este de fapt cel mai bun sprijin pe care îl poți primi.
