„Trăiește ca și când ziua a venit”

Jupiter și Pluton se întâlnesc pentru a treia și ultima oară în Capricorn, la 12 noiembrie, după conjuncția de la 5 aprilie, cu ambele planete în mers direct și cea de la 30 iunie cu planetele în mers aparent retrograd. De această dată, Jupiter și Pluton sunt din nou în mers direct. De aceea, după prima fază, din primăvară, când evenimente ieșite din comun, chiar extreme, precum pandemia, ne-au lovit în moalele capului, după a doua fază de rătăciri, conflicte, încercări de reajustare, căutări și lupte cu moartea la cel mai propriu mod cu putință, acum ar trebui să avem concluzii valoroase pentru a birui pe noua cale care se deschide în fața noastră.

Cu tot optimismul jupiterian pe care îl avem la dispoziție, trebuie să înțelegem că fără moartea anumitor aspecte ale vieții noastre interioare și exterioare, fără inițierea conștientă a unor procese de transformare, procese ce sunt adesea dureroase, nu aveam șanse foarte mari de izbândă. Prinși între zeul cerurilor (Jupiter) și cel al morții, al străfundurilor pământului, al bogățiilor ascunse (Pluton), avem șansa de a ne reconsidera rolul și locul în marile cicluri ale omenirii, dar și în cele ale Universului. Pentru că această conjuncție are loc în Capricorn, semn guvernat de Saturn, simbol al Timpului, avem poate șansa de a ne înțelege locul și rolul privind cu mai mult realism la modul în care am tratat materia pusă la dispoziție nouă pe acest Pământ.

Prinși între doi mari căutători ai Adevărului, Jupiter și Pluton, nu cred că mai avem scăpare în ipocrizie, minciună, ignoranță, fanatism, dogmatism, intoleranță, în acea „corectitudine politică” căreia i-am observat adevărata față în ultimii ani.

De la intrarea Nodului Sud în Săgetător (5 mai 2020), Jupiter a preluat totuși „rolul” de regent al acestuia, astfel că implicarea sa în conjuncția cu Pluton poate fi privită și din această perspectivă. Simbolic, sunt aduse la dura judecată a lui Pluton, toate convingerile pe care s-a construit umanitatea. Aceste convingeri și credințe, fie ele religioase, fie spirituale ori științifice au modelat realitatea, iar acum au nevoie de o reconsiderare mai adâncă, de împrospătare și de aliniere la principii mai înalte pe care ar trebui să le căutăm înăuntru (Pluton). Poate că ascundem de prea multă vreme adevărurile în haine simbolice și ne-am rătăcit de ele. Procesul de recuperare, de dezbrăcare nu este deloc comod, dar pare să fie absolut necesar, dacă nutrim speranța să lăsăm generațiilor viitoare o lume mai bună. Nu mai avem parte de amânări.

Dacă privim spre decembrie, la conjuncția ce va să vină, între Jupiter și Saturn, în Vărsător, am putea înțelegere toate evenimentele de până acum ca pe o pregătire pentru mult așteptata eră a Vărsătorului. Privind însă în urmă, la începuturile pandemiei, când rafturile magazinelor s-au golit brusc, când se dădea o bătălie acerbă la raftul de hârtie igienică, dar și în prezent la incapacitatea unora de a înțelege de ce ar trebui să purtăm mască, mă întreb totuși cât mai avem oare până la a începe să înțelegem ce este altruismul, fraternitatea, apărarea intereselor de grup, prietenia, lipsa de prejudecată, specifice Vărsătorului. Suntem suficient de tari pentru a privi realitatea pe care ne-o arată Jupiter și Pluton în față? Suntem capabili să facem un gest de solidaritate pentru ceilalți? Pentru cei mai slabi care trebuie protejați? Pentru cei care pierd acum ca să-i protejeze pe ceilalți? Sau rămâne să ne angajăm în războaie ideologice, religioase sau chiar de idei dintre cele mai mărunte și mai ipocrite? Oare nu suntem mai aproape unii de alții atunci când ne protejăm reciproc prin purtarea unei măști și păstrarea distanței sociale?

Aș vrea să vă ofer, la final, un citat din cartea lui Joseph Campbell, „Eroul cu o mie de chipuri”, la care poate ar fi bine să cugetăm cu toții pe fondul tranzitelor acestui sfârșit de an: <<„Trăiește”, spune Nietzsche, „ca și când ziua a venit”. Nu societatea este cea care trebuie să-l călăuzească și să-l salveze pe eroul creativ, ci exact invers. Și astfel, fiecare dintre noi ia parte la încercarea supremă – adică, poartă crucea mântuitorului – nu în momentele strălucitoare ale mărețelor victorii dobândite de tribul său, ci în tăcerile propriei sale disperări.>>

Ada Cocos

Ada Cocoș
Redactor-șef