Eclipsa Inelară de Soare din 10 iunie 2021

Cea de-a doua eclipsă din acest an este Eclipsa Inelară de Soare din data de 10 iunie 2021, ora 13:52 (ora României), care are loc la gradul 19 în semnul Gemenilor.
Ce este o eclipsă inelară de soare?
Voi intra în elemente astronomice fără de care nu putem înțelege evenimentul din punct de vedere astrologic. O eclipsă solară are loc atunci când Soarele și Luna se aliniază cu Pământul, Luna poziționându-se între Pamânt și Soare. Astfel, Luna creează o umbră pe Pământ, iar Soarele rămâne să se vadă ca un inel de foc pe cer. Această priveliște este vizibilă de pe Pământ numai în punctele acoperite de aceasta umbra. Există și părți pe globul pământesc acoperite de penumbră. De acolo, aceasta se vede ca o eclipsă parțială de soare, adică apare ca un semicerc al Soarelui.
Eclipsa Inelară de Soare din data de 10 iunie 2021 este vizibilă dintr-o parte a Rusiei, Groenlanda și partea de nord a Canadei, desigur, dacă cerul nu este înnorat. România nu se încadrează nici pe partea de umbră, nici pe partea de penumbră a eclipsei. Primele eclipse vizibile din România vor fi Eclipsa Parțială Lunară din data de 16 mai 2022 și Eclipsa Parțială Solară din data de 25 octombrie 2022. Până atunci ne pregătim ochelarii speciali cu protecție pentru a putea urmări evenimentul, fiindcă razele puternice ale soarelui pot afecta retina.
Această eclipsă începe la ora 11:12 (ora României), când apare prima locație în penumba eclipsei, culminează la 13:52 (ora României), când umbra acoperă partea sa maximă posibilă, și se sfârșește la 16:11 (ora României), când penumbra atinge ultima locație de pe Pământ, care este diferită de locația de început. Deci, eclipsa va dura efectiv 4 ore și 59 de minute.

Ce se întâmplă pe perioada eclipsei?
Este clar că, din punct de vedere astrologic, acest eveniment reprezintă o Lună Nouă mai specială, fiindcă Luna obstrucționează razele Soarelui. Mai mult decât atât, aceasta are loc numai în apropierea Nodurilor Lunare. În cazul nostru, se întâmplă să fie implicat Nodul Nord.
Dacă durata efectivă a eclipsei este de aproape 5 ore, influența ei este de 28 de zile: 14 zile înainte de eveniment și 14 zile după. Aceasta este ca o continuare a Eclipsei Totale de Luna din 26 mai, doar că are o altă nuanță. Această perioadă este asociată cu evenimente de ghinion și cu situații problematice din cauza faptului că noi, cei de pe Pământ, nu putem vedea sursa de energie necesară vitalității. De fapt, este un moment de corecție a drumului nostru spre îndeplinirea misiunii destinice. Cu cât suntem mai departe de „traseul nostru”, cu atât vom resimți schimbarea mai dramatică. Dar dacă suntem pe „drumul cel bun”, vom fi onorați cu evenimente plăcute care ne vor arunca și mai sus decât ne-am aștepta.
Pe plan individual, persoanele care au planete sau puncte importante pe harta natală la gradul 19 din semnul Gemenilor vor resimți mai mult această influență. Cu cât orbul este mai mic cu atât impactul este mai mare. În unele cazuri noi simțim că ceva important se va întâmpla în viața noastră și percepem acest moment ca pe o răsturnare de situație în domeniul reprezentat simbolic de planeta sau de punctul atins de eclipsă. Evenimentele pot curge pe perioada celor 28 de zile. Ne simțim slăbiți din punct de vedere energetic și fără putere de a influența situațiile în care suntem implicați. S-a observat că viața persoanelor născute la eclipse ia o altă întorsătură anume în perioada eclipselor. Provocarea poate fi catalogată ca fiind de bun augur sau nu, în funcție de particularitatea harții natale și de deciziile luate la acel moment. Dar, cu siguranță, e o schimbare cu impact.
Eclipsa este momentul când ne întâlnim față în față cu destinul. În viața noastră apar situații, oameni sau evenimente pe care nu le putem evita și care sunt o necesitate pentru noi, chiar dacă nu percepem acest lucru din prima. Reacția noastră este în funcție de capacitatea noastră de a îmbrățișa schimbările și de a ieși din zona de confort. În consecință, eclipsa nu este atât de dramatică precum o percepem. Este ca o deschidere de drumuri potrivite destinului nostru, care poate veni doar o singură dată în viață. Trebuie să fim conștienți că acestea sunt niște evenimente extraordinare, sincronicități, coincidențe norocoase sau ghidare divină, de care avem parte, chiar dacă par dificile pentru noi. Eclipsele activează potențialul inerent din harțile noastre, care era „adormit”. Este o chemare spre a ne îndeplini destinul personal sau spre a ne realiza visele.
Eclipsa solară ne influențează personalitatea. Ne cunoaștem mai bine pe noi, descoperim interiorul nostru și necesitațile noastre. Ne deschide un nou capitol în viață. Suntem puși în situația de a începe ceva nou, chiar dacă nu știm cum vor evolua lucrurile. De obicei, experiențele sunt marcante, pentru că avem de lăsat în urmă multe lucruri care țin de trecut și avem tendința să ne opunem.
Eclipsa de Soare din 10 iunie 2021
După cum am menționat mai sus, aceasta este ca o continuare a Eclipsei de Lună din 26 mai 2021. După ce am avut ocazia să ne analizăm subconștientul nostru, acum este momentul să începem un alt drum lăsând în urmă tot ce nu e potrivit traseului nostru destinic și să pășim cu înredere spre “misiunea” caracteristică fiecăruia dintre noi.
Atenția este pe semnul Gemenilor, adică pe comunicare, scriere, studiu, asimilare și transmitere de informații, curiozitate, cursuri, deplasări. Mercur, guvernatorul participanților la eclipsă, se implică direct, fiind conjunct cu Luminătorii. Dar este retrograd, ceea ce denotă o reajustare a proceselor mentale, poate, cu o reîntoarcere le situații sau oameni din trecut, indicând o necesitate de a schimba felul nostru de a comunica sau de a vedea lucrurile din altă perspectivă, pentru a fi în tandem cu traseul nostru destinic indicat de Nodul Nord. Saturn, ne dă o mână de ajutor prin trigon. Și acesta este retrograd arătând din nou lecțiile neînvățate în trecut, ceea ce nu a fost construit bine ca să reziste mult timp. Neptun, în continuare, ne bulversează rațiunea cu ceața lui obișnuită prin cuadratura pe care o formează la Luminători. Mai pe scurt, ne regândim ideile, concepțiile, forma de a comunica, forma de a transmite informații, bazându-ne pe structură clară, chiar dacă imaginația noastră zboară și avem tendința de a ne risipi energia în prea multe direcții. Ar fi indicat să ne concentrăm doar pe subiectele care au o bază solidă.
Și Venus, și Marte, fiind in Rac, ne trag spre trecut, amintiri, spre „acasă”, fiind susținute prin trigon de Neptun și, respectiv, Jupiter, cu energia Peștilor, dând o notă de nostalgie. Cumva această eclipsă va provoca situații prin care va trebui să le reanalizăm și să schimbăm tot ce ține de trecut, poate chiar un trecut mai îndepărtat.
Dacă am împărți planetele în două tabere, observăm că avem, pe de o parte, Jupiter și Neptun în Pești, susținute de Marte, Venus și Uranus (prin Venus), și, pe de altă parte, Saturn și Pluton. Confruntările directe sunt între:
1. Saturn și Uranus (care se află în cuadratură);
2. Pluton și Marte (care se află în opoziție).
Echipa Saturn-Pluto este puternică, dar in retrogradare. Echipa Uranus-Marte este foarte dornică de schimbare activă și de nou. În concluzie, aceasta eclipsă va scoate la suprafață tot ce a fost în trecut și nu mai merge, pentru a face loc noului și a clădi o altă structură rezistentă. Locul propiu-zis al domeniului unde se duce bătălia este simbolizat de Gemeni, în funcție de unde se află acest semn în harta natală a fiecătuia dintre noi.
Tematica Eclipsei de Soare din iunie 2021 este similară cu tematica Eclipsei de Soare din 10-11 iunie 2002. Ciclul complet prin zodiac al Nodurilor Lunare este de aproximativ 19 ani. De aceea, din 19 în 19 ani ne concentrăm atenția spre același gen de subiecte. Aceasta tematică acum va avea o altă nuanță și un alt context.
Recomandări pentru perioada eclipsei:
- 26 mai – 10 iunie –
- Observăm sincronicitățile (oameni, situații, semne) și medităm (care ar fi sensul apariției lor în viața noastră acum?), pentru că nimic nu este întâmplător;
- Lăsăm în spate sau lăsăm să iasă din viața noastră tot ce nu-și mai găsește locul (oameni, lucruri, idei, concepții);
- Suntem deschiși către informații noi;
- Nu luăm decizii importante, fiindcă suntem subiectivi și avem tendința să vedem realitatea distorsionat;
- Nu începem lucruri noi (activități, afaceri, altele);
- Nu plecăm în călătorii noi;
- Reducem efortul fizic;
- Ne controlăm emoțiile;
- Nu exagerăm cu alimentația;
- 8 – 12 iunie –
- Nu luăm decizii noi;
- Nu începem nici o activitate;
- Observăm ce se întâmplă în viața noastră.
- 10 – 24 iunie –
- Ne punem scopuri și intenții concrete, stabilim o strategie clară pentru următoarea perioadă (în funcție de ce am „descoperit” săptămâna anterioară);
- Ne focusăm pe viitor și conștientizăm ce uși ni s-au deschis; putem găsi noi resurse pentru tot ce ne dorim să realizăm; este important să fim atenți la „ocazii”;
- Persoanele, proiectele, aspectele noi intrate în viața noastră vor rămâne mult timp cu noi;
- Nu ne opunem schimbărilor intervenite în viața noastră, fiindcă acestea reprezintă vectorul către dezvoltarea noastră și ne deschid posibilități noi.
În concluzie, vă îndemn să lăsați viața să curgă în ritmul ei și să o observați. Schimbările necesare vor apărea singure. Acceptați-le. Fiți siguri că „tot ce se face, se face spre bine”!

Rodica Spînu