Astrologia si decriptarea fisierelor cu instructiuni pentru viata
Pe cercul zodiacal, Varsatorul corespunde etapei in care mintea ajunge sa stapaneasca perspectiva si instrumentele de care are nevoie pentru a asambla teoretic, inginereste si complex tot ceea ce s-a realizat in fazele asimilate anterior. Simultan, impregnat cu intuitia viitorului, identifica directii de progres si propune reforme indraznete.
Capacitatea de sinteza si intelegere globala a unui sistem a generat analogia intre arhetipul Varsatorului si astrologie. Pentru ca forta acestui limbaj strabate dincolo de orice contraargument: astrologia autentica stie sa descrie viata in toata profunzimea si diversitatea ei. Poate facea aceasta nu atat prin prisma multitudinii de ramuri si metode de analiza dezvoltate in timp, cat mai ales prin identificarea unei retele solide de legaturi simple intre cateva principii fundamentale pe care le clasifica in termeni de semn – planeta – casa.
In aceasta ordine de idei, devine important ca oricine foloseste acest limbaj sa pastreze claritatea si ordinea in traducerea sa: intr-adevar, astrologia descrie viata; dar viata exista deja acolo. Triada semn – planeta – casa este un corespondent conceptual al unei dinamici geniale, care pur si simplu curge prin noi si in afara noastra. De aceea, pentru a invata sa descifram mesaje in termeni zodiacali, este suficient si necesar sa devenim atenti la viata, sa ii identificam procesele, laboratorul subtil, planurile de manifestare, sincronicitatile, continuitatea si succesiunile, ritmul de revenire si cel de inaintare, unicitatea fiecarui element si corespondenta intregului in el.
Fara pastrarea acestui contact intre astrologie si ceea ce descrie ea in esenta, raspunsurile ei raman ascunse si nerostite, plasate in teorie, acoperite de o mutitudine de interpretari mundane posibile care nu ating tinta: aceea de a reconecta omul la matricea sa, la programul dupa care si-a propus sa experimenteze acest mister pe care il considera generic povestea sa.
Ingineria complexa a vietii, surprinsa in corespondente astrologice, ar putea fi schitata dupa cum urmeaza.
- Produsul finit pe care il numim viata este proiectat mai intai ca ansamblu de faze procesuale, etape cu motivatii si scopuri precise. In astrologie numim acest proiect semn. In spatele oricarui fenomen in manifestare exista imprimat in prealabil un anumit program de tip obiectiv-reactie care il va sustine pe toata perioada sa de derulare. In natura vedem, de exemplu, succesiunea anotimpurilor. Primavara este un proces separat care isi va accesa in toate fazele sale propriul proiect de fond, un set de reguli si principii predefinite. In mod analog, Berbecul corespunde acelui program setat in noi care contine regulile dupa care vom primi, la activare, impulsul de a demara direct si independent, de a ne confrunta etc.
- Trecand de faza de proiectie, viata se intampla efectiv prin miscare. In succesiunea anotimpurilor, primavara este setata ca posibilitate si scop, dar ea devine realitate prin angrenarea anumitor mecanisme, piese si utilaje subtile din ingineria sa. Ea se va manifesta prin prisma mai multor fenomene: ploaie de primavara, vant de primavara, temperaturi de primavara etc.
- In astrologie, planetele corespund tipurilor specifice de energie prin care se imprima miscare programului setat la nivel de semn. Altfel spus, o planeta reprezinta acel suflu din noi care activeaza si directioneaza procesele asociate semnului. Rezulta simtire de tip Berbec, actiune de tip Berbec, comunicare tip Berbec etc. Berbecul este proiectul, planeta – instrumentul si functia prin care el devine realitate.
- In tot universul exista coerenta. Dupa aceeasi lege, viata umana este ordonata in diferite secvente de experienta si abordare, iar astrologia identifica aceasta departajare sub forma caselor. Putem trai experienta unei ploi de primavara la munte sau intr-un mare oras, afara sau la adapost etc. La fel, putem fi provocati sa rafinam functia lui Marte in Berbec cu precadere intr-un anumit domeniu de experienta: pentru obtinerea senzatiei de siguranta materiala, pentru desavarsirea propriei unicitati creatoare, pentru exercitarea rolului nostru social etc.
Intre toate planurile surprinse mai sus exista interdependente, comunicare si suprapunere. Privita in toate directiile sale, viata se desfasoara ca secvente simultane. Rezultanta lor este o retea vasta de legaturi, concretizate in evenimentele care compun existenta unui om.
Viata, asa cum o percepem pe Pamant, este produsul activ al celor trei abordari, iar astrologia le poate descrie dinamica pentru ca a gasit instrumentele prin care sesizeaza corelatiile dintre fazele sale. Ea uneste in intelegere aparenta fragmentare intre semn – planeta – casa, sprijinindu-se pe reprezentarea lor in acelasi cadru: o anumita planeta este intr-un anumit semn, intr-o anumita casa si formeaza aspecte cu alte planete, plasate, la randul lor, in semne si case proprii. In plus, astrologia stabileste repere si in termeni de semn – planeta guvernatoare a semnului – casa asociata semnului. Astrograma devine astfel fotografia perfecta a unui moment, un instantaneu, asa cum este el filtrat subiectiv de cel care il traieste.
Insa pe langa reprezentarea plana, in acelasi cerc, a celor trei perspective, schita din astrograma permite si vizualizarea sa ca film, o citire in spatiu, multidimensionala, in miscare si evolutie concomitenta pe mai multe sectoare de experienta. Adica in ritmul real al vietii.