Funcţiile inferioare în astrologie. Focul (I)

Dacă urmărim o astrogramă în termeni de accente pe anumite elemente, moduri sau case, apoi i-am cere posesorului ei să se descrie, cel mai probabil am sesiza că îşi confirmă singur preponderenţele. De obicei, atunci când o parte a hărţii este puternic activată de planete, acea zonă îşi face loc cu uşurinţă în propria noastră imagine de sine, simţim imboldul firesc de a o exploata, iar evenimentele vieţii noastre se ţes în jurul aceluiaşi registru într-un mod evident ochiului liber.

Reprezentări ale semnelor de foc. Palatul Fronteira, Lisabona.
Reprezentări ale semnelor de foc. Palatul Fronteira, Lisabona.

Stellium în Berbec, cu tot cu Soare? Mai greu de crezut că nu am să îl manifest din plin şi nu am să îl pun la temelia mitului meu personal, felului în care reuşesc să mă conştientizez pe mine însumi/însămi şi să îmi răspund la întrebarea ”Cum sunt eu?”. Dar invers cum se vede oare? Stelliumul acela deja ţine ocupate trei sau mai multe planete din schema hărţii mele, în acelaşi element. Surplusul de foc pe ce laturi îmi pricinuieşte descoperire? Restul elementelor mai pot fi toate în mod armonios şi la fel de conştient prezente în personalitatea pe care sunt tentat să mi-o construiesc? Plasez în umbră sau ţin sub lacăt vreo parte din mine doar pentru că altele îmi vin mai uşor de exprimat?

Învăţăm contemplând rotirea zodiacului că toate semnele sunt în noi şi că avem în mod egal dreptul la experimentarea lor. Trebuie să recunoaştem totuşi şi că uneori acest drept se resimte ca o forţare. Dacă tu eşti mai de foc de fel şi ţi se cere când ţi-e mai în vervă optimismul să fii răbdător şi practic, precaut după principiul “nu crede până nu vezi cu ochii tăi”, s-ar putea să simţi dacă nu exasperare, măcar disconfort.

Aşadar, focul, pământul, aerul şi apa sunt toate în noi, însă nu întotdeauna ne ocupăm de fiecare în mod egal şi cu siguranţă nu cu acelaşi entuziasm. Este ca şi cum unele elemente le vedem mai lesne, iar nevăzutele au soarta de a deveni funcţii-problemă sau cel puţin exprimate atipic. Le mai întâlnim în literatura de specialitate sub denumirea de ”funcţii inferioare”, iar acestea pot face referire nu numai la elemente, ci şi la alte criterii de clasificare a semnelor sau caselor din astrologie.

O menţiune importantă este aceea că doar dacă o astrogramă nu indică planete într-un anumit element nu înseamnă că acelui om îi lipseşte ceva – de exemplu, că nu ar fi capabil să simtă, în cazul apei ca funcţie deficitară – , ci că cel mai probabil există o luptă în racordarea interioară la respectiva dimensiune din psihic deoarece persoana nu găseşte uşor căile clasice de abordare a ei. Unei persoane de aer îi vine uşor să teoretizeze, să abstractizeze, să sesizeze tipare şi conexiuni, însă cuiva cu acest element lipsă în hartă logica şi obiectivitatea îi pot fi devansate de alte impulsuri. De pildă, o personalitate de apă poate fi tentată să evalueze totul în funcţie de ceea ce simte. Cum se va raporta o astfel de persoană faţă de toate cele din apanajul elementului aer, cum ar fi, să spunem, ştiinţele exacte?

Adevărul este că doar privind o astrogramă… nu vom şti. Însă, potrivit astrologului şi psihologului american Richard Idemon, există cinci atitudini posibile faţă de o funcţie inferioară şi astfel, cunoscând mai bine o persoană, îi putem identifica inclusiv mecanismele de apărare şi comportamentele atipice, ţinând cont de ceea ce ştim că este slab reprezentat în harta sa. Aceste cinci strategii, de obicei inconştiente şi care – de reţinut! – se pot optimiza prin implicare cât mai asumată în propria dezvoltare de sine, sunt:

  • Negarea. Persoana refuză să ia aminte la existenţa unei laturi ale sale. Mergând pe exemplul focului (pe care îl ştim la modul general legat de pasiune, energie vitală, creativitate şi autoafirmare), un om cu acest element ca funcţie inferioară, aflat în faza de negare, poate ajunge să nu accepte că este vreodată mânios.
  • Reprimarea. Persoana ştie că poate manifesta discordant elementul (în cazul nostru că se poate înfuria), dar nu îşi va permite să o facă, simţind un pericol dacă slăbeşte autocontrolul, dar nici nu lucrează altfel pentru vindecarea acelei laturi ale sale. Potrivit aceluiaşi autor, negarea şi reprimarea au în comun faptul că tind să se manifeste sub forma atragerii unor persoane sau evenimente neplăcute care exagerează cumva, simbolic, elementul în cauză, tocmai pentru că refuzăm să îl lăsăm să curgă fluent în viaţa noastră, iar rezultatul este acela al acumulării de tensiuni.
  • Proiecţia. Persoana recunoaşte existenţa energiei specifice elementului inferior, însă o vede în alte persoane sau dă vina pe alţii pentru că o forţează să o manifeste disonant. În cazul focului, putem observa cu dezacord când sunt ceilalţi nervoşi sau îi putem considera responsabili pentru că ne enervăm noi în preajma lor. Dar furia rămâne tot a noastră…
  • Sublimarea. Reprezintă actul de a exprima o funcţie prin alta. “Ştiu că am această energie în mine, dar nu o voi lăsa să curgă în direcţia dorită de ea, ci o voi canaliza în direcţia dorită de mine”. Pe exemplul focului, redistribui conştient energia furiei alegând să mă implic activ în acte de voluntariat, plantând copaci sau străbătând munţii şi marcând traseele turistice. Variantele de schimb sunt, desigur, nenumărate. Important este să găsim înlocuitorii adecvaţi.
  • Compensarea. Deşi se teme inconştient că nu va putea face faţă corespunzător în direcţia funcţiei inferioare, persoana devine extraspecializată în acel domeniu. De exemplu, se ştie că personalităţile de foc îşi găsesc uşor crezuri, religii personale. Cei la care focul este funcţie inferioară pot deveni uneori urmaşi deosebit de ordonaţi şi fideli ai câte unui curent religios, fără însă a-i simţi cu adevărat miezul în inimile lor.

Morala funcţiilor inferioare nu se opreşte aici. Cu cât lăsăm o astfel de funcţie mai în umbră, cu atât ne va consuma mai multă energie, însă odată cu asumarea ei, cunoscându-ne pe noi înşine şi din acel punct de vedere, confruntându-ne cu sinceritate fricile din spatele unui element slab activat în astrogramele noastre, putem trece de cealaltă parte a baricadei. Sunt mulţi cei ce reuşesc în cele din urmă să îşi folosească în mod creativ aparentele goluri şi să facă performanţă tocmai în direcţia funcţiei inferioare, iar la aceştia descoperim adesea căi originale şi funcţionale de sublimare sau compensare. Poate că pentru cel în cauză senzaţia din spatele acestor procese rămâne mereu de luptă, însă reuşim cu adevărat să facem salturi importante doar întărindu-ne acolo unde ne simţim slabi, punându-ne la îndoială demonii interiori şi învăţând să fim compleţi, fiecare după ingredientele pe care le are la dispoziţie. Totul este valoros în astrogramele noastre, inclusiv sau poate mai ales umbrele, motoarele noastre de creştere.

CRISTIANA TĂNASE

cristiana-tanase-autor