Gemenii și dialectica

Între două opțiuni, un Geamăn le alege pe ambele. De ce? El vrea să experimenteze totul și nimic, să se scufunde într-o mare de percepții unde valurile nu contenesc să se formeze din nou și din nou. Atunci când percepțiile sunt sintetizate și hrănesc ideile, aceste idei pot reflecta direcții foarte diferite. Realitatea e, până la urmă, plină de contradicții, deci nu e surprinzător că Gemenii petrec atât de mult timp certându-se cu ei înșiși, întorcând problema pe toate părțile pentru a nu scăpa din vedere niciun unghi. Dacă sarcina lor e să perceapă și să reflecte realitatea ca o oglindă, oscilațiile mentale și ambivalența capturează perfect imaginea unei lumi duale, în care subiectul și obiectul, mintea și corpul, albul și negrul sunt percepute ca fiind separate. Însă Gemenii pot înțelege mai bine decât oricine capcanele percepției…

Prețul plătit pentru o cunoaștere care se vrea obiectivă, rotundă, dintr-un unghi de 360 de grade, poate fi chiar cunoașterea însăși. Mintea poate găsi argumente în favoarea oricărei perspective, pur și simplu pentru că acea perspectivăexistă; tot ce există a fost permis, deci are dreptul să fie. Dar în timp ce mintea împletește mii de idei și de argumente, paralizând decizia, care e realitatea inimii?

Marsha Linehan – de la separare la unificare

Poate că idei similare au frământat-o și pe Marsha Linehan, o psihoterapeută din Statele Unite care și-a petrecut o mare parte din tinerețe prin clinici de psihiatrie, inițial nu cașiterapeut, ci în calitate de pacient. Printre altele, tulburarea de personalitate borderline cu care a fost diagnosticată include oscilații emoționale extreme, o imagine de sine instabilă, un simț vag al identității personale. Sinele e de fum și depinde de prezența celorlalți pentru a deveni real, iar abandonul poate fi perceput ca un fel de moarte, până la disociere sau chiar tendințe suicidare.

Impresionant e că Marsha Linehan a reușit să treacă peste această separare între sine și sine, unificând contrariile și găsind un echilibru pe care l-a împărtășit și cu ceilalți atunci când a creat terapia comportamentală dialectică. Această terapie a devenit ulterior cea mai cunoscută și cea mai eficientă în abordarea tulburării de tip borderline.

Gemenii – între minte și minte

Câteva din simptomele care au fost reunite sub eticheta de “borderline”– oscilațiile emoționale, identitatea neclară, disocierea- precum și ideea de “terapie dialectică” m-au făcut să mă gândesc imediat la zodia Gemenilor. Verificând astrograma natală a Marshei Linehan, mi s-a confirmat intuiția: Mercur, Venus, Saturn, Uranus și posibil Luna (depinzând de ora nașterii) se află în Gemeni, iar toate planetele îi “raportează” lui Mercur, care este stăpânul astrogramei. Soarele în Taur ancorează, permite organizarea și aplicarea ideilor și în același timp savurarea momentului prezent, dincolo de jocurile minții.

Ideile de bază ale terapiei dialectice sunt acceptarea contradicțiilor inerente vieții și găsirea unui drum de mijloc între două extreme. O trecere de la “ori asta, ori cealaltă” la “și asta, și cealaltă”- și, în mod paradoxal, nici una, nici alta, întrucât drumul de mijloc este unul complet nou. Abordarea Marshei Linehan e inspirată de filosofia budistă, iar jocul și sinteza contradicțiilor par similare cu ideea de “coincidentia oppositorum” pe care o găsim la Mircea Eliade. Nimic mai potrivit pentru zodia Gemenilor, care își petrece o mare parte din timp alternând între opusuri…

Vindecarea prin paradox

În terapia dialectică, paradoxul e văzut ca un mod de a împăca extremele. Putem ajunge la concluzii prin conversație, prin analiză logică, unde până la urmă o idee câștigă în fața alteia. Însă dincolo de mentalul inferior, paradoxul propune o soluție intuitivă, o înțelegere parcă venită din altă logică, a inimii sau a mentalului superior. Conjuncția exactă a lui Mercur cu Uranus în harta Marshei Linehan vorbește de la sine în acest sens.

Unul din paradoxurile folosite cel mai des în terapia dialectică e cel al schimbării: putem schimba ceva doar după ce ne-am deschis spre acel lucru și l-am acceptat în viața noastră. În mod ironic, schimbarea vine nu din tensiune sau din opoziție, ci din fluiditate și receptivitate. A ne simți inspirați abia când am lăsat deoparte controlul mental conștient, a relaționa mai autentic cu ceilalți abia când am învățat să ne simțim bine singuri sunt alte exemple de paradoxuri geminiene. Extremele se ating și devin parte a aceluiași tot integrat, armonios.

Folosirea metaforelor, ancorarea în aici-și-acum, concentrarea pe un singur lucru în momentul prezent, observarea emoțiilor proprii sau “a face limonadă din lămâi” (a găsi elementul pozitiv în situațiile dificile) sunt tehnici din terapia dialectică ce-l pot aduce pe Geamăn din minte în corp și în inimă și îl pot ajuta să-și folosească rațiunea ca un instrument și nu ca un scop în sine.

Marsha Linehan pare să fi trecut de la a exprima unele trăsături extreme ale “umbrei” geminiene- nehotărâre, oscilație, confuzie, vid și conflict interior- la o integrare a acestora prin detașarea și participarea simultană la experiență, prin acceptare și ancorare în prezent, prin compasiune și auto-compasiune. Nu lupta împotriva minții e o soluție, ci alierea cu ea; nu lupta împotriva vieții, ci o curgere lină de-a lungul ei, în care rațiunea poate vedea și fața, și reversul monedei, dar în final intuiția e cea care decide.

Sorana Cancel