De ce altceva îţi mai e frică?

Trecerile prin casa a VIII-a seamănă de multe ori cu un purgatoriu. Experienţele puse la cale pe suprafeţele acestei case răscolesc ceva adânc chiar şi în cei mai autosuficienţi oameni, în cei mai versaţi adepţi ai opacităţii emoţionale, în pragmaticii cel mai bine blindaţi cu insensibilităţi. Dar pentru că într-un fel sau altul toţi tânjim după relaţia perfectă, iar lucrările acestei case se petrec invariabil într-un şantier al relaţiilor importante pentru noi, nimeni nu poate scăpa cu adevărat procesului de confruntare cu conţinuturile ei incomode.

Teoria ne spune că putem privi casa a VII-a ca fază în care alegem oamenii cu care ne însoţim, iar pe a VIII-a ca pe o consecinţă din spatele cortinei, restul vieţii de după “semnarea contractului”. În casa a VII-a “facem nunta”, într-a VIII-a rămânem singuri cu alesul sau aleasa şi începem să ne împărţim existenţele la bine şi la greu, să ne dezvăluim unul altuia fără cale de eschivă tot ceea ce suntem în mod real, conştient şi inconştient, toate fricile, complexele, blocajele, urâţeniile firii, dar şi tot ceea ce putem oferi mai pur din adâncul fiinţelor imperfecte care suntem.

Citeam zilele acestea o istorisire de tip casa a VIII-a. Un cuplu, într-un moment de îmbrăţişare; doi oameni care traversaseră deja împreună situaţii de criză, care se văzuseră deja unul pe celălalt reacţionând din suferinţă. Doi oameni care îşi creaseră astfel un spaţiu comun unde se simţeau în deplină siguranţă emoţională unul cu celălalt. Aşadar, îmbrăţişaţi şi liniştiţi, au inventat un joc cu reguli simple şi dezgoliri dificile: “Spune-mi care sunt cele mai mari frici ale tale, apoi schimbăm rolurile!” Începe el:

“Mi-e frică de bătrâneţe.”
“Bine. De ce altceva îţi mai e frică?”
“Să îmbătrânesc şi să îmi pierd memoria.”
“Bine. Altceva!”
“Că mă vei părăsi. Mi-e frică să nu devin urât şi să nu-ţi mai atrag atenţia.”
Apoi au făcut schimb. “De ce ţi-e frică?”, a întrebat-o.
“Că voi ajunge alcoolică într-o zi. Că o voi lua razna şi voi răni irevocabil pe cineva. Mă tem ca oamenii să nu creadă că sunt falsă.”

Şi jocul a continuat mult, în acea notă de sinceritate şi de transparenţă totală (Amanda Palmer – Arta de a cere).

Aceasta este calea corectă a casei a VIII-a – o împărtăşire reciprocă şi absolută, o furtună pe care o putem stârni printre suferinţele noastre reale sau autoinduse doar cu ajutorul unor relaţii-cheie, al unor oameni care joacă pentru noi, mascat sau nu, roluri de psihologi. Pentru a ajunge cu adevărat în adâncurile casei a VIII-a, avem nevoie de acele întâlniri pe terenul relaţiilor, de pătrunderea noastră extrem de apropiată lângă celălalt, de acceptarea lui la fel de strânsă alături de noi, în ciuda riscului imens al unei asemenea contopiri.

Tranzitele prin casa a VIII-a, activările planetelor natale din această casă sau a guvernatorului său ne confruntă de multe ori cu întâmplări dureroase, cu despărţiri, trădări, respingere, abandon. Este nevoie de multe delicateţe în lucrul cu această casă, de fermitatea cu care ne putem ţine ochii larg deschişi în faţa durerii, dar şi de graţia iertării şi a iubirii de mai presus de dorinţe neîmplinite, de doruri poate luate în derâdere tocmai de oameni în care investisem cel mai mult. Ce învăţăm din toate acestea? În primul rând, învăţăm să îi recunoaştem mai bine pe cei cu care merită să formăm echipe. Apoi învăţăm să funcţionăm ca parteneri profunzi şi să ne lăsăm transformaţi de relaţiile noastre. Învăţăm să înlocuim mentalitatea “ne folosim unul de celălalt” cu “eu contribui, tu contribui”, cu “eu te văd, tu mă vezi”.

Sunt multe variaţunile acestei case. Ea ne introduce şi în chestiuni financiar-administrative, în valori materiale dobândite, cedate sau pierdute cu ocazia asocierilor noastre cu alţi oameni. Ne învaţă despre moarte, cunoaşteri oculte, ritualuri, sexualitate. Dar în esenţă toate acestea pornesc din ideea de contopire, de flux subtil dintre noi şi ceilalţi. Creăm şi eliberăm acest flux prin tehnica acelui joc în doi, a acelui “De ce altceva îţi mai e frică?”. Un joc al intensităţii şi al alchimiei emoţionale.

Cristiana Tănase
Cristiana Tanase