Elena StanescuTranzitarium

De la emoție profundă la gândire intensă

Tranzitul Nodului Nord în 2020

De la începutul anului 2020 și până în 4 iunie 2020, încă mai avem Nodul Nord în tranzit în Rac, iar influența lui va persista cu desăvârșire și în primele 6 luni ale anului nou. Astfel că, vom continua să fim mai protectori cu ceilalți și cu noi înșine, să căutăm ceea ce înseamnă securitate pentru fiecare dintre noi, să încercăm să aducem în viețile noastre ceea ce ne face să ne simțim ”acasă” și să ne petrecem timpul cu acei oameni care ne fac să tresărim la sentimentul integrator de familie.

Pe de altă parte, pentru că vorbim de zodia Racului, emoțiile noastre vor continua să fie cu toane și o să încercăm să le echilibrăm, dar uneori fără succes. Racul ne oferă din sensibilitatea sa, tocmai pentru a fi conștienți că avem și vulnerabilități și este în regulă să le avem. Pentru că așa vom învăța noi modalități de protecție care ne vor veni mult mai mult în ajutor.

Încă mai avem 6 luni de zile în care ușile sunt deschise spre trecut și putem analiza în liniște ceea ce ne place și ceea ce nu ne place la deciziile noastre trecute. Încă mai putem să facem o pauză și să depănăm nostalgic amintiri.

În schimb, din iunie 2020 până la sfârșitul anului vom avea parte de o schimbare rapidă de perspectivă. Ieșim din carapacea noastră de protecție ce ne oferea siguranță și scoatem capul pe ușă să ieșim din casă cât mai des posibil, către necunoscut. Nodul Nord în Gemeni (tranzit care va ține până aproape de data de 25 decembrie 2021) ne invită să fim mult mai sociabili decât în mod obișnuit și fără să ne dăm seama vom simți că dorim să vorbim mai mult și să transmitem cât mai multe mesaje, unele din ele chiar sub formă de bârfă.

Este o perioadă în care vom avea tendința să începem foarte multe lucruri în același timp și vom rămâne surprinși cum vom avea capacitatea să le creștem în paralel pe toate. Astfel că, există posibilitatea ca unii dintre noi să se mai angajeze la un al doilea job sau să înceapă în paralel o a doua școală, pentru că simțim că ceea ce am făcut până acum nu este suficient și vrem să experimentăm și alte variante.

În ultimele 6 luni ale anului 2020, vom avea șansa să întâlnim oameni ale căror vorbe ne vor inspira, ne vor încuraja sau chiar ne vor vindeca sensibilitățile răscolite în timpul tranzitului Nodului Nord în Rac. Mai mult, ne vor veni idei de afaceri sau viziuni multilaterale asupra vieții pe care nu le-am mai avut până acum. Iar aceste idei ne vor face extrem de curioși și însetați de cunoaștere, încât ne vom trezi în poziția de a ne dori să ne hrănim cu informație din toate părțile.

Nu vom mai avea timp să ne gândim la trecut și la ceea ce regretăm, acum devenim mai rapizi în gândire și vom diseca fiecare rămășită a trecutului într-un mod rațional și analitic, încât nu va mai râmăne nimic de analizat.

În prima parte a anului vom avea tendința să fim oarecum mai timizi și mai retrași în gândurile noastre, iar a doua parte a anului, timiditatea pică în fața Geamănului și ne vom împărtăși ideile și gândurile și celorlalți cu entuziasm și amuzament.

Elena Stanescu

Elena Stănescu