Influentele LuniiSorana Cancel

Luna Nouă în Taur. Către necunoscut

Luna se întâlnește cu Soarele în zodia Taurului, pe 23 aprilie, la ora 4:24, pentru a planta germenii unui nou ciclu legat de resursele noastre- de la corpul fizic, abilitățile și valorile pe care le avem până la finanțe și resurse naturale. Această Lună Nouă e în conjuncție cu Uranus în Taur, care din 2019 a început o revoluție la scară largă a valorilor în ceea ce privește banii, materialismul, relația noastră cu natura. Vedem acum, în contextul pandemiei COVID-19, schimbări mari, răsturnări de situație în domeniul financiar și al afacerilor care ne forțează să schimbăm abordarea pe care o avem față de stilul nostru de viață.

Luna Nouă va avea loc la gradul 4 din Taur, al cărui simbol sabian este “Vasul de aur de la capătul curcubeului”. Dane Rudhyar descrie acest grad ca reprezentând “bogății care vin din legătura planului cosmic cu cel material”. Tot Dane Rudhyar spune despre Uranus că este “puterea creatoare a spiritului universal”, “vocea lui Dumnezeu”, deci el reprezintă planul cosmic în ecuația acestei Luni Noi, voința divină care se face cunoscută prin situații care nouă ni se pot părea aberante, distructive. Planul material este reprezentat de Taur: sistemul economic, afacerile, abilitățile pe care le folosim pentru a ne asigura traiul, relația pe care o avem cu natura. În aprilie, pare că vor continua schimbările la scară largă în aceste domenii.

Trecem într-o perioadă în care Aerul (ideile, cunoașterea, tehnologia, comunicarea, viteza) îi ia locul Pământului (orientarea spre planul material, pragmatismul) ca element dominant, prin mutarea conjuncției Jupiter-Saturn în semne de aer la sfârșitul anului, eveniment care marchează începutul unui nou ciclu de 200 de ani. Cred că e inevitabil faptul că vom redefini mult din abordarea noastră față de planul material: ce e “natural” sau “artificial”, valoarea banilor, organizarea muncii, dreptul de a avea nevoile de bază (mâncare, adăpost) îndeplinite, atitudinea față de natura care ne hrănește. Luna Nouă în Taur poate fi un moment important în acest sens, care ne scutură din confortul nostru și din vechile obiceiuri, amintindu-ne în același timp de ceea ce înseamnă Taurul dincolo de influența vremurilor: naturalețe, ritm, bucuria lucrurilor simple, plăcerea de a ne locui propriul corp.

Luna Nouă este în cuadratură cu Saturn în Vărsător. Mesajul ei poate fi acela că viitorul este deja aici, dar că va dura ceva timp și că vom avea multe provocări de depășit (Saturn) până când el se va stabiliza. Circumstanțele de acum ne arată natura acestor obstacole sau limitări materiale, iar cu Saturn (organizarea, limitele) în Vărsător (progresul, libertatea) putem învăța și cum să dăm contur, prin disciplină, libertății paradoxale pe care mulți dintre noi o trăim în această perioadă de stat acasă. Pe lângă cuadratura cu Saturn, Luna Nouă formează și o cuadratură cu Jupiter. Unii dintre noi răspund la provocările de acum prin a exagera și mai mult materialismul, nevoia de a acumula sau prin a ne agăța de ceea ce știm pentru a păstra un sentiment de siguranță.

În harta momentului, Luna Nouă este în casa 1, împreună cu Uranus și Mercur, iar Ascendentul este în Berbec. Marte, guvernatorul Ascendentului, este în Vărsător, în casa 11, iar Venus, guvernatoarea Lunii Noi, este în Gemeni, în casa 3. Venus și Marte sunt în trigon. Berbecul, casa 1 arată un nou început: incertitudine, nevoia de a avea speranță și curaj. În astrograma momentului este, de asemenea, mult accent pe elementul Aer, pe cunoaștere și pe comunicare (Uranus/Vărsător/casa 11, Mercur/Gemeni/casa 3). Chiar dacă stăm acasă (Nodul Nord este în conjuncție cu Fundul Cerului), pare că în conștiința noastră se naște un nou ideal.

“Vasul de aur de la capătul curcubeului” reprezintă bogăția (Taur), iar în interpretarea simbolului, Dane Rudhyar spune că abundența vine din “comerț”- de bunuri, de idei, odată ce mai multe minți se întâlnesc și stabilesc o direcție. Luna Nouă în Taur poate fi momentul unei direcții neașteptate, provocatoare, în a cărei moment de început se află, dincolo de nesiguranță, de încercări și de sentimentul că “pământul fuge de sub noi”, promisiunea abundenței.

Sorana Cancel

Sorana Cancel