Soarele, Ascendentul, Nodul Sud în Fecioară – Analiză comparativă

Perfecțiunea este unul din cuvintele care pot descrie cel mai bine viața unui nativ atins de semnul Fecioarei într-un mod sau altul în astrograma sa. Astfel că, un Soare în Fecioară este orientat mai mereu să se apuce să repare tot ce crede el că este stricat. Iar în categoria aceasta întră un obiect, o situație sau chiar personalitatea unei persoane.

Să nu uităm că Fecioara este guvernată de Mercur, ceea ce îi dă semnului o inteligență analitică orientată spre detalii. De aceea, de multe ori, într-un grup în care se află și o Fecioară aceasta adună informațiile discuției de la toți ceilalți, le trece prin propriul filtru realist și apoi dă un verdict la care nu se așteaptă nimeni, deoarece s-a axat pe detalii ce au fost trecute cu vederea de către ceilalți. Percepțiile mentale ale unei Fecioare sunt învăluite de pragmatism, de aceea atunci când ceri sfatul unui nativ cu Soarele în Fecioară vei întâlni întotdeauna o perspectivă practică și realistă a situației, ca și cum ești trezit din visare și readus cu picioarele pe pământ (Fecioara fiind un semn de Pământ).

Unora nu le place această abordare plină de obiectivitate și consideră că aud mai mult o critică decât un sfat. Totuși, această critică poate fi constructivă, chiar dacă uneori seamănă cu un pahar de apă rece aruncat în față. Așa se simte în exterior, însă în interiorul unei Fecioare este doar grija ce o poartă celuilalt și îi sare în ajutor cum știe ea mai bine – prin simț practic.

Acesta poate fi un motiv pentru care multora nu le plac nativii Fecioară, însă cei care au venit cu Soarele într-o anumită zodie sunt înarmați cu multă determinare să experimenteze calitățile și defectele acelei zodii. În cazul de față, un Soare în Fecioară a venit să încerce să vadă cum este să fii practic, realist, perfecționist, orientat spre reguli și planuri și … are o viață la dispoziție să facă asta.

Caracteristicile unui Ascendent în Fecioară nu diferă prea mult de un Soare în Fecioară. Se vede ca o persoană practică care de multe ori are tendința să critice mediul înconjurător, dar o face din același motiv ca și un Soare în Fecioară: îi pasă de cei care o înconjoară și își dorește doar să repare cu scopul de a le fi mai bine celor dragi.

Cu toate acestea, un Ascendent în Fecioară va avea un Soare în cu totul altă zodie (cu excepția Ascendentului în zodia Soarelui natal). Iar dacă Soarele este în altă zodie, atunci Ascendentul în Fecioară aduce mai mult realism în domeniile zodiei ce găzduiește Soarele natal. De exemplu, un Soare în Rac cu Ascendentul în Fecioară va fi orientat spre viața de familie și cămin și va aduce viziuni practice asupra noțiunii de familie. Cel mai probabil, atitudinea critică se va menține în această arie și poate deveni un expert în privința sfaturilor practice cu privire la familie și tot ce ține de îngrijirea unui cămin. Sau poate Soarele este în Capricorn și atunci sfera socială și tot ce ține de ierarhizare într-o anumită structură va fi pusă sub o observație analitică, despărțită în bucăți și apoi pusă la loc cu foarte mare grijă. Astfel se formează acea viziune practică asupra socialului și a zonei de carieră, iar nativul devine cea mai potrivită persoană de la care poți cere un sfat practic și realizabil cu privire la cum poți ajunge să ai un rol social important. Nu înseamnă că sfaturile vor fi pe placul urechilor tuturor, dar sunt șanse mari să aducă rezultate concrete.

În privința Nodului Sud în Fecioară, lucrurile stau puțin diferit. De regulă, Nodul Sud aduce karma din alte vieți și experiențele de care am avut parte într-un mod excesiv ceea ce a dus la un dezechilibru în trecut. Fecioara activată de Nodul Sud poate sau nu poate să se desfășoare la maximul potențialului său.

La celălalt capăt al axei Nodurilor se află zodia Pești, astfel încât în realitatea de zi cu zi totul arată ca o balanță cu două talere unde se pune la fiecare capăt mai mult sau mai puțin, scopul rămânând echilibrul. Nu se vede de prima dată tendința spre critică, nici simțul practic și atunci apare o ușoară inducere în eroare. Poate vedem Nodul Sud în Fecioară ca fiind tolerant, încrezător într-o formă de spiritualitate abstractă, poate chiar îl considerăm lipsit de logică uneori. Asta pentru că el nu a venit să devină un perfecționist, ci să găsească perfecțiunea în haos, iar haosul îl vom vedea de cele mai multe ori la el.

Cu toate acestea, există o axă de 180º care nu de puține ori se va înclina spre Nodul Sud din Fecioară. Și atunci rămânem mirați cum un om atât de lipsit de logică uneori, abordează un subiect cu un raționament imbatabil. Asta pentru că nativul a avut timp în alte vieți să experimenteze partea practică a lumii și și-a format o idee care i-a rămas în structura sa energetică. Are abilități clare în ceea ce privește lumea practică, însă utilizarea acestora nu îi vor aduce neapărat mulțumirea de care are nevoie în această viață.

Critica din partea acestui nativ poate fi mult mai dură decât din partea unui Soare în Fecioară. Pe de altă parte însă, critică venită din partea unui Nod Sud în Fecioară s-ar putea să nu fie întotdeauna constructivă. În acest caz, critica vine dintr-un subconștient rănit care poate fi subiectiv.

Un Soare sau un Ascendent în Fecioară pot învăța multe de la un Nod Sud în Fecioară, de multe ori acesta fiind ca o oglindă pentru ei. Iar această oglindă le poate divulga unde greșesc cel mai mult și cum își pot folosi calitățile natale pentru îmbunătățirea propriei vieți.

Ca o concluzie, pentru cei care de multe ori au nevoie să fie treziți la realitate, o Fecioară este binevenită. Mai mult, va fi o persoană căreia îi pasă ca cei din jur să fie treziți.

Elena Stanescu

Elena Stănescu