Cristina Maria PuscasTranzitarium

Marte în Gemeni: Atingerea obiectivelor personale în martie 2021

Planeta Marte intră în semnul zodiacal al Gemenilor pe data de 4 martie 2021. Știm cu toții faptul că Marte este numită și planeta masculinității. Identificată de-a lungul timpului cu zeul războiului, acesta și-a făcut simțită prezența în fiecare tranzit și cu fiecare aspect, datorită puterii pe care o emană sau efectelor pe care le generează.

Marte în Gemeni dă o energie interioară care se manifestă prin intelect, iar modul în care focul interior iese la suprafață este prin vorbe urmate de acțiuni. Putem spune că această combinație ne va face să identificăm care este dorința înăbușită în rutina zilnică. Ne vom pune întrebarea: Ce îmi doresc cu adevărat?, iar ceea ce a fost ascuns în noi va ieși la iveală.

Fiind într-un semn mutabil de aer, planeta Marte își va manifesta energia ceva mai temperat, dar aceasta va fi fluctuantă. Chiar dacă dorințele vor fi spontane, vom fi înclinați să le analizăm înainte să le manifestăm, iar alteori le putem reconfigura total. Lecția unui astfel de tranzit este aceea de a identifica ce anume ne dorim, de a face o strategie, iar la momentul potrivit punerii în practică, să nu uităm scopul inițial și să dăm dovadă de consecvență.

Din cauza prea multor aspirații sau datorită lipsei de răbdare, am putea fi tentați să accelerăm lucrurile. Din această cauză, s-ar putea să intrăm în conflicte verbale, pe care este bine să le gestionăm inteligent. Prea multă dorință exprimată într-o manieră haotică poate distruge ceea ce s-a construit de mult timp.

Este o perioadă de timp în care putem face planuri legate de vise personale, indiferent de sectorul din viață în care vrem să le punem în aplicare, prin urmare să profităm de aceasta!

Atingerea obiectivelor personale în trei pași:

Marte intră în zodia Gemeni în luna a treia într-o zi de vibrație 3, iar acesta formează 3 aspecte majore. Nu îmi rămâne decât să fac o caracterizare a acestui tranzit special, evident din trei cuvinte: voința împlinește dorința.

18.03.2021 – Marte în sextil cu planetoidul Chiron care se află în Berbec

O zi în care vom avea tendința de a pune sub semnul întrebării subiecte care au legătură cu serviciul sau cu valorile personale. Cei care se află în câmpul muncii, într-un loc în care nu se simt apreciați, vor dori să-și reconfigureze traseul profesional. Totuși se recomandă prudență în luarea deciziilor pe acest sector al vieții.

Chiron în Berbec și în aspect pozitiv cu Marte din Gemeni va genera o undă de afirmare personală, poate chiar va accentua frustrările adunate de-a lungul timpului. Iar rezultatul unei manifestări rapide și necântărite poate fi în dezavantajul celui ce o practică.

În cadrul relațiilor, e posibil să simțim nevoia de a ne face auziți. Prin urmare există riscul unor eventuale conflicte, în cazul în care vorbele vor fi rostite rapid și fără predea. Pe de altă parte, trebuie să ne spunem părerea însă este necesar să-i avem în vedere și cei din jurul nostru.

Configurația ajută la nivel individual dacă ținem cont de puterea echilibrului.  Prin urmare în data de 18 martie 2021, am putea înțelege că avem puterea de a face schimbări în viața noastră, dar fiecare mișcare trebuie pusă-n practică după ce o înțelegem pe deplin și după ce realizăm care este efectul pe care acțiunea noastră îl are asupra celorlalți.

Această zi este o pregătire pentru ceea ce urmează: intrarea Soarelui în semnul zodiacal al Berbecului. Pentru că vom tranzita energia acțiunii, mai întâi trebuie să identificăm în interiorul nostru: cum anume acționăm, unde și când. Într-o altfel de concluzie, putem spune că zeul războiului ne predă, în acest caz,  lecția strategiei prin trăirea unor simțiri pe propria piele.

22.03.2021 – Marte în trigon cu Saturn care se află în semnul zodiacal al Vărsătorului

Această zi va sta sub semnul organizării. Pe de o parte, se va dori atingerea unui punct de stabilitate în sfera profesională sau în relațiile cu mediul social, dar în „lupta” pentru ordine, individul va fi obiectul central. Pe de altă parte, trebuie să știm că avem posibilitatea de a repara relații, de a ne pune la punct anumite aspecte ale vieții sau de a acționa asupra lucrurilor pe care le-am amânat de mult timp.

Pe Saturn îl putem identifica foarte ușor, mai ales atunci când nu suntem perseverenți într-un sector al vieții. Acesta se manifestă prin vocea interioară care ne aduce în față ceea ce am început și nu am finalizat. Sigur că de multe ori îl ignorăm, deoarece nu ne simțim confortabil atunci când suntem mustrați. Însă, de această dată, apare în peisaj și Marte în Gemeni, care ne influențează cu abilitatea iuțimii în gândire și cu dorința de a pune în practică ceea ce vrem.

Prin urmare, să folosim inteligent dorința dată de Marte și consecvența transmisă de Saturn, care împreună pot aduce rezultate palpabile atât fizic, cât și spiritual.

28.03.2021 – Marte conjunct cu Nodul Nord retrograd în Gemeni

La sfârșitul lunii martie, se subliniază scopul personal pe o perioadă mai lungă de timp. Însă acum tendința generală va fi îndreptată spre manifestare, deci nu vom aștepta să se întâmple ceva ca să se schimbe lucrurile, ci vom lua singuri decizii.

Este de reținut faptul că ceea ce se va manifesta acum va avea efecte îndelungate. Accentul cade pe individ și pe modul în care acesta își va construi traseul în viață.

Viitorul colectiv implică relaționare, comunicare, tehnologie și informație, iar în această perioadă de tranziție de la vechi la nou în relația cu exteriorul pot să apară și sentimente schimbătoare. Se recomandă să fim precauți în exprimare, mai ales atunci când vine vorba de prieteni sau parteneri de afaceri.

Introspecție în luna lui Marte:

În încheiere, revin la cele trei caracteristici principale ale prezenței planetei Marte în semnul zodiacal al Gemenilor, pentru ca acestea să fie o temă de analiză în luna martie: voință, dorință, împlinire.

Cristina Maria Puscas

Cristina Maria Puscas