Cristina Maria PuscasEditorial

Mercur: Scamatorul și influențele sale în octombrie 2021

Mercur în mișcare aparent retrogradă:

Ultima retrogradare din anul 2021 a planetei Mercur are loc în intervalul 27 septembrie – 18 octombrie și se produce în semnul zodiacal al Balanței. La nivel general, majoritatea oamenilor cunosc faptul că Mercur în mișcare aparent retrogradă aduce diverse provocări în sectorul comunicării. Însă Mercur nu este doar planeta comunicării, ci are o întreagă listă de atribuții, care într-un fel sau altul ne pot influența. Alte sectoare în care Mercur își face simțită prezența în funcție de poziția sa pe harta natală: intelectul și modul în care percepem informațiile, zona decizională, modalitatea prin care ne exprimăm opiniile, capacitatea de persuasiune, studiile pe care alegem să le urmăm și felul în care cercetăm o informație.

Atunci când Mercur este în mișcare aparent retrogradă, acesta ne întoarce privirea spre trecutul apropiat sau îndepărtat, acolo unde, pe sectoarele ce-i sunt alocate, am rămas restanți și avem de reconfigurat, reconstruit, refăcut.

De această dată mișcarea sa aparent retrogradă fiind în semnul Balanței, în plan profesional ne pune pe toți în situația în care vom reanaliza contracte, documente, decizii legate de stabilitatea carierei noastre. Acolo unde am manifestat superficialitate, vom conștientiza că nu mai merge în această formă, deoarece la nivel mental va exista o neliniște pe care o vom rezolva doar dacă vom ieși din zona de confort și vom acționa corect și conform realității pe care ne-am construit-o.

În planul spiritual, va exista o dorință de echilibru și vom putea face o constatare clară asupra punctelor care lipsesc, pentru ca în momentul în care Mercur își va relua mersul direct să putem construi o viață spirituală completă.

Din punct de vedere relațional, cei implicați într-o relație/căsătorie vor avea tendința să clarifice certuri sau discuții din trecut. Se va dori un climat de pace și echilibru la nivelul relațiilor, iar după ce Mercur va intra în mers direct, partenerii vor fi înclinați spre toleranță și unitate.

Până pe 18 octombrie, se recomandă să fim precauți pe toate planurile vieții și să nu luăm decizii sub presiune și fără o analiză în prealabil a situației prin care trecem. 

Rațiunea procesului este purificarea prin înțelegere. A înțelege inconștientul înseamnă a te elibera de sub dominația lui.

  • Hermes Trismegistos „Tractatus Aureus”, Comentarii

Fațetele Scamatorului de-a lungul timpului:

Dacă ne întoarcem spre timpul antichității, putem observa diversele nume și atribuții care i-au fost asociate lui Mercur, el ajungând la rangul de zeu.

Fiind întrebat: „Ce este Zeul?”, Hermes a răspuns:

Demiurgul a toate câte sunt, Mintea cea mai înțeleaptă și fără sfârșit.

Hermes Trismegistos „Corpus Hermeticum”, cap. XXII

În Egiptul Antic, zeul Thoth sau Taut era considerat sursa învățăturii, intelectului, aritmeticii, cunoașterii divine și era intermediarul dintre lumi. De asemenea, el era și zeul magiei, căsătorit cu zeița Maat, cea care veghea la bunul mers al armoniei cosmice, principiul masculin și cel feminin completându-se astfel perfect în cultura egipteană. Pe de-o parte putem observa dinamica masculină reprezentată de zeul Thoth, iar pe de altă parte ordinea, care este principul feminin.

Popoarele germanice îl venerau pe Wotan, zeu al cunoașterii, magiei, morții și vindecării, dar și al războiului. În Grecia Antică îl regăsim pe cunoscutul Hermes, mesagerul zeilor, zeu al comerțului dar și al hoților, iar în Roma Antică, Hermes este identificat cu Mercur. În cultura nordică Floki, zeul scamator este o altă reprezentare a lui Mercur.

Fiecare cultură a lumii are un personaj considerat Zeu scamator, cel care înșală sau cel care denaturează realitatea. Totuși, acest atribut redă inteligența și maleabilitatea celui denumit Mercur, iar pe de altă parte descoperă fără echivoc natura umană.

O astfel de tipologie (a inteligenței) am identificat-o în cartea Principele de Niccolo Machiavelli. Însușirea umană de tip machiavelic, reprezintă abilitatea de a face calcule rapid, de a folosi rațiunea pentru a atrage diverse beneficii sau inteligența cu care o persoană poate strânge și utiliza informații după bunul plac. Pe scurt, cine beneficiază de rațiune și discernământ are posibilitatea de a-și utiliza liberul arbitru, adică de a lua decizii în baza voinței sale. Modalitatea în care sunt puse în aplicare depinde de scopul persoanei în cauză. Omul poate manifesta prin rațiunea sa o fațetă a Scamatorului.

Calmați-vă mintea astfel încât nici un gând sa nu va deranjeze.

Puri trebuie sa fiți in minte cat si in scop caci altfel veți da greș.

  • Tăblițele de Smarald ale lui Thoth Atlantul
Cristina Maria Puscas

Cristina Maria Puşcaş