Eseuri & ReflectiiMalvina Ivanciu

O naţiune capricorniană: Australia

Harta natală a Australiei mi-a trezit interesul atunci când am aflat că are Soarele în Capricorn. Ce legătură să aibă exotica Australie şi australienii cu recele, gravul Capricorn? Dar iată că însuşi Saturn se afla în domiciliu la momentul fondării Australiei (adică 1 ianuarie 1901, la ora 00:00, atunci când a intrat în vigoare actul de fondare al Commonwealth-ului).

Australianul nu pare capricornian. Dar am mai văzut nativi atipici, care păstrează doar anumite trăsături din semnul Soarelui lor, acesta fiind modulat puternic de celelalte semne şi poziţii planetare (vezi Anca Simina Martin, Charlie Sheen, (1)).

Australia

Australienii sunt la fel de diferiţi între ei cum suntem şi noi, şi oricare alţi oameni, dar stereotipul Australianului se conformează hărţii ţării sale, în mare. Cel mai bine se vede la el Ascendentul în Balanţă. Australianul este prietenos, plăcut, poate nu mereu frumos dar mereu charismatic (mai ales accentul australian se pare că este în mod general apreciat). Relaxat şi paşnic, unul din cei mai toleranţi oameni, îl ajută mult şi Luna din casa a VII-a, care îl face să aibă mulţi prieteni, să fie înclinat spre colaborări fructuoase, uşoare, naturale, în care nu are pretenţia să deţină conducerea, ci mai mult se lasă condus. Venus, guvernatoarea Ascendentului, de pe cuspida casei a III-a, îl arată a fi norocos în chestiunile materiale, de câştig, şi amator de relaţii interumane, ca şi de călătorii.

După cum se vede, de altfel, călătoriile sunt o parte importantă a vieţii vieţii Australianului: casele a III-a şi IX-a sunt unite printr-o opoziţie foarte dinamică iar Săgetătorul, semn al călătoriilor lungi, este marcat de o aglomerare de planete. Într-adevăr, Australianul este noul nomad al lumii. Îl găseşti peste tot, în cele mai improbabile locuri de pe pământ. Când s-au deschis graniţele ţărilor comuniste, după 1989, Australianul s-a şi înfiinţat aici, curios să vadă, să cunoască. Fără intenţii mari. El doar călătoreşte.

Simon BakerDe cele mai multe ori se întoarce acasă, iar dacă rămâne pe unde ajunge, rămâne dacă îşi înfiinţează o familie, dupa cum arată şi Soarele în casa lui a IV-a, şi gvernatorul Ascendentului prin exaltare, Satun, tot în casa a IV-a.

Stilul lui de a călători este şi el diferit: muncește un timp şi apoi îşi ia liber câte 6 luni, un an, şi în tot acest timp călătorește. Pentru el, a călători înseamnă să fii plecat pentru un timp cât mai îndelungat şi să acoperi cât mai mult teren posibil.

Blond, plăcut la înfăţişare şi vorbire, tolerant, Australianul rămâne totuşi serios în esenţa lui, nu prea emotiv, muncitor şi responsabil, interiorizat, aşa cum îl arată semnul Soarelui, Capricornul. Dar trebuie să ajungi să îl cunoşti pentru a observa acest lucru – altfel, el nu pare defel saturnian. De altfel, una din caracteristicile Capricornului este chiar aceea de a fi interiorizat, de a nu lăsa să se vadă în afară ceea ce simte, de a nu exprima prea multe emoţii.

Continentul

Ţara însă se vede repede a fi capricorniană. Ţinutul este soliciant, nefertil, pustiu în centru, pietros în rest şi deseori este încercat de focuri (anual), vânturi şi vreme ostilă, după cum şi Capricornul este o zodie dificilă, pretenţioasă, care supune la teste de tot felul, este frugală şi nu caută comoditatea şi abundenţa. Localnicii originari ai continentului, aborigenii, sunt printre cei mai vechi de pe pământ şi pentru că semnul Capricornului semnifică pe cei bătrâni, chiar şi ei se arată a fi în ton cu astrograma naţională.

Astrologii antici spuneau ca acest semn este „urât”. Însă e nevoie să fim atenţi la exprimările lor, pentru că ei au redus, de obicei, zeci şi sute de ani de experienţă, statistică, analize, cât şi punctul de vedere al vremurilor lor, într-un cuvânt. Probabil, când vorbeau despre urâţenia Capriconului, vroiau să spună doar că este ciudat, neobişnuit, extra-ordinar. Ceea ce în vremurile vechi era exprimat drept „urâţenie”, noi putem interpreta acum, cu uşurinţă, drept “a fi ieşit din comun”.

Iar Australia este, fără îndoială, o ţară extraordinară. Există animale care se găsesc numai aici, printre care ornitorincul şi echidna, singurele animale de pe pământ care sunt ovovivipare, adică depun ouă, dar sunt mamifere, adică îşi hrănesc puii cu lapte. Multe animale sunt şi ele neobişnuite pentru ochiul nostru: cangurul, diavolul tazmanian, koala, câinele Dingo etc.

O altă trăsătură ieşită din comun rezidă în miturile aborigenilor. În general, popoarele pământului îşi afirmă originea pe pământ şi au mituri despre zeii lor, care au creat pământul şi pe ei; în schimb, baştinaşii Australiei susţin că ei au venit din stele şi stiu exact şi de pe ce stea au venit. Cu alte cuvinte, ei se afirmă a fi extratereştri.

Sănătatea

Sănătatea populaţiei urmează şi ea liniile astrogramei ţării. Într-o listă a celor mai frecvente boli pe continent (2), vedem că este vorba despre:

Bolile de rinichi (Ascendentul în Balanţă, iar Venus prins în aspecte prea dinamice: conjunţie cu Uranus, cuadratură cu Marte şi opoziţie cu Pluton); diabetul (iarăşi Ascendentul în Balanţă, pentru ca diabetul afectează rinichii, dar şi semnul Fecioarei interceptat în casa a XII-a, care semnifică anumite probleme de nutriţie şi afectarea organelor de care ţine ea, printre care pancreasul).

Bolile mentale (aici avem multe semnalmente – Mercur afectat de o opoziţie cu Neptun şi Pluton retrograde, care sunt puternice, fiind în elevaţie maximă; Mercur conjunct Chiron; semnul Varsătorului pe cuspida casei a VI-a, care anunţă probleme ale sistemului nervos; semnul Gemenilor afectat de două planete considerate malefice, Neptun şi Pluto, ambele dinamic aspectate.

Aceeaşi configuraţie arată şi bolile respiratorii, ştiut fiind că Mercur şi Gemenii sunt responsabili şi cu plămânii.
Boli cardio-vasculare, iarăşi evidente prin plasarea semnului Leului pe cuspida casei bolilor cronice, a XII-a, şi Săgetătorul în exces activat prin stelliumul pe care îl conţine (Săgetătorul indicând şi boli vasculare).

Sănătatea orală este şi ea afectată (Berbecul, care semnifică şi afecţiuni ale dinţilor, pe Descendent).

Frumos, plăcut şi prietenos (Ascendentul în Balanţă), dar şi serios într-un mod mai puţin vizibil (Soarele în Capricorn), Australianul, trăieşte într-o ţară neobişnuită (Soarele în Capricon) care îi place şi în care se simte bine (Soarele bine aspectat în casa a IV-a).

Simbolul sabian

Dar unde se vede relaţia lor cu oceanul care le înconjoară continentul şi surfing-ul, activitate strâns legată de stereotipul Australianului? El se regăseşte în simbolul sabian al Soarelui lor:
„Într-o barcă cu pânze, marinarii hrănesc un albatros domesticit”.

Barca lor este neobişnuită, e adevărat- adică placa de surf; dar valurile oceanului le sunt prietene, căci ei le îmblânzesc în fiecare zi; şi un australian pe nume Steve Irwin a fost cel care a arătat lumii că se poate apropia chiar şi de cele mai periculoase animale.

Revenirea unei constelaţii

Anul viitor va avea loc un aspect importantă în harta natală a Australiei, şi anume Saturn conjunct cu Soarele, în Capricon. Conjuncția va avea loc 3 ani consecutiv, dar anul viitor aceasta se petrece la gradul 11, adică foarte aproape de conjuncţia din natal (gradele 8-9). Este posibil, deci, să urmeze momente importante pentru istoria Australiei, în iarna următoare.

(1) https://www.astrotext.ro/2016/09/charlie-sheen/
(2) http://www.aihw.gov.au/chronic-diseases/
Surse foto 2 si 3: Pinterest.
Foto 2 (fotografia principala): Simon Baker, actor australian. În serialul „The Mentalist”, portretizează un personaj care se mulează foarte bine trăsăturilor Australianului: prietenos, plăcut, glumeţ, pus pe şotii, ajutând lumea oricând este posibil; dar foarte muncitor (de fapt dependent de muncă) şi ascunzând în adâncul lui o suferinţă pe care foarte puţini o cunosc.

Malvina Ivanciu

malvina-ivanciu-autor