Tacerea, ca raspuns

Editorial
Editorial

Meditand asupra drumului parcurs de catre Soare in domiciliul Lunii, ne-am propus sa reflectam putin asupra verbului “a tacea”. Ne-am gandit ca acest cuvant descrie suficient de bine natura zodiei Racului.

Incepem cu un “koan”. Acest cuvant japonez desemneaza o intrebare fara raspuns imediat si logic, de tenta spirituala, menit sa contribuie la trezirea spirituala a practicantilor religiei budiste.

Asadar, koan-ul nostru suna in felul urmator: “este tacerea antonimul comunicarii?”

Inainte sa incercam sa dam un raspuns la aceasta intrebare, consideram de cuviinta sa ne incalzim cu descifrarea unui alt koan. Osho ne povesteste despre unul clasic: “are cainele natura lui Buddha sau nu?” Ne dam seama ca este vorba despre o aparenta capcana. Evident, la o intrebare atat de simpla exista doua raspunsuri logice: “da” sau “nu”. Problema este ca ambele sunt gresite.

Daca afirmam ca patrupedul nostru are deja natura lui Buddha, atunci inseamna ca toata stradania spirituala, investita pentru obtinerea iluminarii, este o activitate consumata in zadar. Insusi Gautama Buddha, cu toata predestinarea sa si cu nivelul sau de evolutie exceptional, a avut nevoie de ani de zile ca sa reuseasca sa treaca pragul. Daca raspundem afirmativ la intrebarea de mai sus, atunci riscam sa subminam sfintenia activitatilor de tip spiritual.

Daca optam pentru negare, atunci cadem in extrema cealalta. Intuim ca raspunsul negativ elimina – chiar intr-un mod dureros – posibilitatea de evolutie a fiintelor vii. Daca spunem ca in caine nu exista macar un sambure din natura lui Buddha, atunci blocam viitorul nefericitului animal. Simtim ca nu ne este ingaduit sa raspundem negativ la aceasta intrebare. Inima noastra ar protesta vehement la o astfel de incercare.

Maestrii Zen sunt constienti ca fiinta lor contine atat natura dumnezeiasca si in acelasi timp si cate ceva din natura cainelui. Ei reusesc sa stabileasca o armonie desavarsita intre cele doua naturi. De fapt, acesta este si unul dintre scopurile koanului.

Sa ne intoarcem la intrebarea propriu-zisa. Daca nu putem raspunde nici cu “da” si nici cu “nu”, atunci care este rostul intrebarii?

Discipolul budist, incercand diferite variante, ajunge la un moment dat intr-un punct in care este nevoit sa renunte la gandire. Mintea este construita astfel incat sa nu renunte usor. Insa intrand in fundatura in cazul ambelor variante logice, dupa un anumit timp este nevoita sa arboreze steagul alb.

De fapt, acesta este si rostul koan-ului. De a opri mintea in loc.
De ce este nevoie de o astfel de operatie?

In epoca moderna, mintea omului s-a dezvoltat foarte mult. Ceea ce este foarte bine, insa aceasta structura incearca disperat sa preia controlul fiintei umane. Si, nefiind cea mai evoluata componenta a omului, mintea nu are acest drept. Este nevoie ca Eul – partea eterna si divina a fiintei umane – sa detina functia de conducator.

Koanul a fost inventat tocmai cu acest scop: de a opri goana nebuna a mintii. Cand aceasta se gaseste blocata in raspunsurile imposibile, atunci omul are o sansa de a constientiza ca el nu este egal cu mintea sa. Ca exista ceva profund, consistent si indestructibil in interiorul sau – altceva decat mintea. Blocajul mintii, datorat koanului, este binevenit, fiindca genereaza un moment de constientizare a Sinelui. Un moment in care se asterne o liniste desavarsita asupra sufletului discipolului. El acceseaza fericirea profunda oferita de constientizarea nemijlocita a Eului sau nemuritor. In acest moment, discipolul este gata sa revina cu raspunsul, la Maestrul sau. Raspunsul va fi tacerea. O tacere plina de suflet, armonie si continut. Maestrul care a pus intrebarea de tip koan va percepe cu inima sa ca discipolul a aflat raspunsul corect.

Sa ne reintoarcem acum la intrebarea initiala: “este tacerea antonimul comunicarii?”

Raspunsul afirmativ ar da de inteles ca tacerea este lipsa comunicarii. Dar de fapt nu este asa: daca stii cum sa taci – adica, sa taci cumva cu inima; raspunzand doar cu un flux de armonie emis din inima – atunci nu putem vorbi despre lipsa raspunsului. Sau despre lipsa comunicarii. Raspunsul la intrebarea pusa in mod verbal este oferit de suflet. Asadar, nu putem afirma ca tacerea ar fi antonimul comunicarii.

Nu putem spune insa nici ca tacerea ar fi comunicare propriu-zisa. Daca cineva nu “aude” limbajul inimii, atunci poate avea impresia ca firul comunicarii s-a rupt.

Tacerea este un mod de comunicare al Maestrilor.

Evident, exista o tacere “rece” si una “calda”. Cea rece este suparatoare fiindca intrerupe efectiv orice mod de comunicare, verbal si sufletesc. Tacerea calda insa este un adevarat cadou divin. Pe de o parte mentine armonia, si pe de alta parte, il provoaca pe cel care asteapta raspunsul sa depuna eforturi pentru a-l afla prin mijloace proprii. Tacerea calda este un adevarat proces de initiere.

Am insirat aceste ganduri considerand ca in secolul XXI Luna este marginalizata pe nedrept. Daca intelegem beneficiile accesibile prin gasirea raspunsurilor adecvate la koan-urile existentei, atunci reusim sa percepem profunzimea Lunii. De fapt, Luna este simbolul urmatoarei trepte de evolutie a omului: cea de inger. Pana sa ajungem la etape ca “Uranus” sau “Neptun”, este nevoie sa depasim pasul definit prin “Luna”.

Vine un timp in care vom invata sa comunicam mai mult cu inima. Acest proces a inceput deja. Din acest motiv, este nevoie sa intelegem cat mai profund natura Lunii si scopul spiritual pentru care a fost creata.

Cu totii avem prieteni nascuti in zodia Racului. Daca suntem sinceri cu noi insine, atunci putem admira zilnic profunzimea fiintei lor. Ei stiu instinctiv cum sa comunice cu sufletul – fara cuvinte – si sa umple tacerea cu armonia inimii. Pentru ei, tacerea este plina de comunicare sufleteasca. Daca avem ceva de invatat de la Raci – si chiar avem! – acesta este tacerea calda. Nu este intamplator numarul mare al actorilor de marca de pe marele ecran nascuti in aceasta zodie. Cateva exemple, alese la intamplare, ar fi: Tom Hanks, Robin Williams, Harrison Ford, Tom Cruise, Tobey Maguire. Felul lor de a fi, expresia fetei lor, privirea lor – toate acestea comunica necontenit, intr-un mod subtil si performant, cu cinefilul.

Se spune ca Racii sunt retrasi si inhibati. Este doar un mit. Ei sunt niste fiinte care stiu sa comunice cu sufletul. Niste fiinte care percep instinctiv chintesenta urmatoarei trepte de evolutie a omului. Daca suntem sinceri cu noi insine, atunci admitem faptul ca nativii Rac au o prolifica natura angelica. Incercati sa-i priviti cu inima si va veti convinge.