Intre proiectii, tur-retur
Ar fi trebuit sa spui “Alo, cine sunt eu?” si nu “Cine e?”. Numai aceia care au inteles ca ei insisi se afla la celalalt capat al firului raspund astfel. (“Scoala zeilor”, Stefano Elio D’Anna)
Ascendentul si Descendentul, doua perechi de ochi privindu-se reciproc, fara sa se recunoasca. Vorbim de fapt despre o privire in oglinda, despre individualitati intr-adevar distincte sau despre toate acestea la un loc, ca intr-o matrice invizibila care ne tine pe toti interconectati in timp ce evoluam impreuna, dar ne percepem separati?

Ca orice alta axa din astrograma, fie privita intre semne, fie intre case, linia dintre Ascendent si Descendent ne provoaca la gasirea unui echilibru intre procese opuse care isi transmit unul altuia feed-back.
Foarte pe scurt, la Ascendent sunt eu, la Descendent sunt ceilalti. Dar cine sunt eu si cine sunt ceilalti? Lasand la o parte raspunsurile speculative ce tin de filozofia de viata a fiecaruia, atata timp cat intelegem ca in spatele intalnirilor dintre noi functioneaza mecanismul proiectiei, gasim si fluxul de ghidaj in acest test al relatiilor in care ne trezim adesea cautand la alti oameni cheile fiintei noastre sau, invers, incercand sa fortam intrarea in incaperi care nu apartin constructiei proprii.
Ascendentul tine de felul in care cosmetizez restul hartii mele, stilul in care aleg instinctiv sa imi extrag esenta si sa prezint intr-o maniera operabila, mie si lumii, diversele piese complexe din care sunt alcatuit (Soarele si celelalte planete). Acest punct din care porneste in desfasurare intreaga mea astrograma este o interfata intre mediu si programul unic, personal, dupa care m-am setat sa functionez in aceasta viata. S-a spus despre Ascendent, pe buna dreptate, ca este ca o piele a noastra si cred ca ar mai trebui precizat ceva: a-i desconsidera semnificatia, interpretandu-l doar ca strat de fatada, ar insemna sa nu recunoastem, dincolo de infinitul ascuns in noi, scopul nostru poate cel mai inalt, ca oameni – acela de a gasi acestui infinit o forma functionala si perfect adaptata la un cadru precis, pe care il numim planeta Pamant.
Ascendentul este momentul simbolic in care eu incep sa fiu si incep sa am sens pentru mine, dar si sa devin vizibil. Si tocmai pentru ca, asa cum spuneam, eu incep sa fiu ca sa ajung sa imi constientizez sensul si intr-un cadru mai larg decat propriul punct de autoperceptie, ma nasc printre alti oameni. Totodata, ma nasc programat de la inceput cu impulsul de a ma integra printre acestia si de a forma impreuna cu ei perechi, adica sfera de experiente care trec in prim-plan in punctul de Descendent.
In felul acesta, fiecare parteneriat de-al meu, ca celula creata (si) prin mine, se va naste la intersectia mai multor proiectii: a mea si a celuilalt/celorlalti participanti la relatie, iar calitatea acestor asocieri va comunica permanent dinspre Descendent spre Ascendent. Astfel, mesajele de pe aceasta directie a traseului ma vor solicita sa raspund tot mai bine la intrebarea “Cum sa ma prezint (cum sa ma proiectez) si sa le vorbesc cat mai autentic celorlalti despre mine in asa fel incat impactul meu ca parte din relatie sa fie optim?”
In sens invers, Descendentul imi aduce in fata un alt om, un sistem complet exterior mie. Il percep printr-o lentila de evaluari de tip altcineva si m-as putea lasat furat de aceasta panorama, descoperind o lume insufletita de o multitudine de alte sisteme decat cel personal. Totusi, pe masura ce invat sa devin tot mai constient de mine, incep sa ma intreb si care este criteriul dupa care ordinea vietii alege exact anumite persoane sa vina spre mine si nu altele. Descopar apoi ca acest criteriu se numeste tot proiectie sau, mai bine zis, polarizare.
In identificarea mea grabita si intuitiva de inceput cu semnul de la Ascendent, devin predispus sa nu mai recunosc in interior procesele semnului opus, desi ele, ca potential, exista in mine si sunt tot ale mele. Drept dovada, le si reprezint tot in harta mea natala. Insa ceea ce plasez in inconstient va incerca si va mai putea sa isi faca loc inapoi in campul meu constient in special sub forma a ceva/cineva exterior mie.
Descendentul, la unul dintre polii sai, indica ce sunt inclinat sa extrag din ceilalti si sa experimentez prin relatiile mele cu ei, pentru a completa ceea ce (cred ca) imi lipseste mie. La celalalt pol, indica ceea ce condamn in ceilalti ca defecte pe care nicicum nu mi le vad si mie.
Si totusi, voi reusi sa ma simt cu adevarat bine in pielea mea (Ascendentul) doar daca voi invata sa il temperez, reconstituind si asimiland in mine, cu ajutorul relatiilor mele, calitatile semnului opus (Descendentul).
Fie ca ne dam sau nu seama atunci cand ne implicam in teatrul vietii noastre, intre capetele oricarei axe din astrograma exista imprimat acest acord tacit de autocorectie mutuala. Iar daca suntem atenti la dinamicile relatiilor noastre, Descendentul ajunge sa ne raspunda la intrebarea “In ce fel le induc subtil eu celorlalti sa imi vorbeasca despre mine in timp ce s-ar putea sa traiesc cu senzatia ca imi vorbesc despre ei?”

