Ada CocosEditorial

Cu Saturn, despre limite

O criză puternică de sciatică, ”plasată” strategic înainte de Crăciun m-a ținut la pat două zile, paralizându-mi elanurile casnice specifice perioadei. Cauza aparentă era ridicarea unor obiecte grele, activitate desfășurată împreună cu părinții. Cauza reală a ”supărării” spatelui meu era însă cu totul alta, având rădăcini adânci în copilărie, în relația cu părinții. Severi din fire, ca să nu spun absolut restrictivi, aceștia mi-au inspirat mereu o teamă de multe ori irațională care mi-a înghețat mult timp orice inițiativă sau orice curaj de a spune și de a face conform credințelor și idealurilor mele. Așa că a fost suficient să mă găsesc în ipostaza de a le fi de ajutor, de a mă expune criticii sau nemulțumirii lor, adică de a lăsa în urmă sau de a le ceda autoritatea. Însăși ideea de a le oferi soluții, de a nu fi doar mână de lucru, mi-a creat emoții atât de mari încât am experimentat aceeași anxietate ca în trecut. Rezultatul nu s-a lăsat mult așteptat astfel că atunci când munceam mai cu spor, m-a fulgerat durerea de spate care s-a lăsat încet spre picior. Deci, paralizia și teama din interior s-au tradus într-o paralizie la nivel fizic. Probabil că aici ar fi momentul cel mai bun să vă mărturisesc că în harta mea natală Saturn se găsește în conjuncție cu Marte în Rac (familia) și în casa XI (privirea spre viitor, speranțele de viitor, capacitatea de a ne proiecta în viitor, de a ne vedea în viitor).

Foto: Robb North
Foto: Robb North

Pe Saturn îl privim cu o oarece reținere de câte ori dăm cu nasul de el prin hărți astrologice. Parcă și simțim un fior rece pe șira spinării! Dar poate că asta se întâmplă pentru că Lordul karmei și al tuturor limitelor o guvernează în mod direct și iremediabil și ține să ne aducă aminte periodic ce bine e să stăm drept, pe picioarele noastre, bine ancorați în realitatea fizică și în cea metafizică. Postura determină comportamentul și poate deveni cu ușurință un simbol al verticalității interne a unei persoane. Dar și viața noastră interioară se poate reflecta în postura noastră. În cazul de față, sănătatea coloanei vertebrale ar putea să dea indicii interesante despre modul în care o persoană percepe ideea de autoritate, mai ales aceea de autoritate personală, și despre felul în care utilizează energia saturniană.

Conturarea autorității proprii, exercitarea acesteia prin asumarea responsabilității vizavi de propriile decizii, acte, dar mai ales vizavi de consecințele acestora asupra altora, nu e ușor de făcut. Ca și individuarea (ca să o citez pe Erin Sullivan), aceasta nu este o revelație sau un eveniment, ci un proces îndelungat. Astfel, în decursul anilor, adică în timp (ce ne-am face fără Saturn?), exersăm și mulți chiar reușim să învățăm cum să stabilim și să trasăm, în mod sănătos, limite în interacțiunile cu ceilalți și cu lumea, în general. Ce ar însemna mai exact acest lucru?

Iată câteva indicii de bază:

  • Stabilirea de granițe flexibile cu ceilalți, capacitatea de a spune nu și de a accepta să ni se spună nu, fără să luăm acest din urmă lucru ca pe o subminare a propriei autorități.
  • Capacitatea de a discerne între un comportament abuziv și unul armonios, între un comportament care încalcă limitele bunului simț sau limitele normalului și unul echilibrat, indiferent dacă sursa acestuia sunt alții sau chiar noi înșine. A nu accepta inacceptabilul este o sarcină dificilă pentru cei care nu au simțul autorității personale armonios dezvoltat.
  • Capacitatea de a ne cunoaște dorințele și nevoile și de a le comunica, dar nu de a le impune, celorlalți.
  • Capacitatea de a discerne între perseverență, instinctul de autoconservare și verticalitate pe de o parte și rigiditate, teama de intimitate, de cealaltă parte.

Așa cum scriam în numărul din ianuarie a anului trecut, ”Saturn este cel care sălăşluieşte pe prag, e pragul însuşi aş spune”. Astfel, noi decidem cine ne trece pragul și cât timp rămâne între granițele ființei noastre, ale vieții noastre ori ale casei noastre fizice. Într-o casă fără stăpân se poate aciua oricine și orice. Într-o casă veșnic încuiată nu intră nimeni.

De aceea vă doresc ca la început de an să vă gândiți ce fel de autoritate sunteți în propria viață, dar și la modul în care părintele pe care l-ați perceput ca fiind cel mai autoritar v-a marcat filosofia de viață (Saturn în Săgetător). 2016 aduce careuri importante între Saturn și Jupiter, dar și între Saturn și Neptun, cu implicarea semnelor Mutabile. Cred că este cea mai bună șansă de a lucra la flexibilizarea limitelor și de a înțelege cum ne modelează acestea capacitatea de creștere și de integrare socială (Jupiter), dar și transpunerea idealurilor celor mai înalte (Neptun) în realitate.

ADA COCOȘ,
Redactor-șef

ada-cocos-autor