Astro-TarotCristina Podoreanu

Mercur în Fecioară și arcana minoră X de Monede

Mercur_Fecioara-9Sprințara planetă Mercur se află pe parcursul lunii septembrie acasă la ea, în semnul Fecioarei. Pentru că debordează de energie și de mobilitate, Mercur are nu una, ci două case Gemenii și Fecioara. Să vedem cum arată reședința de toamnă a acestei planete. Atmosfera de aici este una intelectuală (nici nu se putea altfel, pentru că vorbim de planeta intelectului), dar nu are loc o agitație mentală totală. Mercur în Fecioară nu emite idei peste idei, judecăți peste judecăți, nu vrea să vadă și să cunoască într-o clipită tot, așa cum face atunci când se află în reședința de vară a Gemenilor. (Și când întrebarea ar fi: ce să facem noi la nivel ideatic cu faptul că au înnebunit salcâmii?) Mercur în Fecioară este mult mai așezat, mai static, mai calculat. (Un fel de: lasă-mi, toamnă, pomii verzi.)

Prima carte de Symbolon care-l reprezintă pe Mercur în Fecioară ne înfățișează Fecioara surprinsă într-o rugă, cel mai probabil de mulțumire, pentru bogățiile în primul rând materiale, dar nu numai, pe care le are în față. La un nivel mai abstract, se poate spune că ideile pe care le avem se pot concretiza cu ușurință în lucruri generoase. Meditând, analizând, despicând firul în câte este necesar, criticând dar nu cu înverșunare, ci cu detașare și obiectivitate – gândurile noastre pot fi puse în practică și pot căpăta rod bogat.

Mercur_domicilii-9Cea de a doua carte de Symbolon accentuează analiza și nevoia de a dezvolta o strategie. Din nou, spre deosebire de efervescența și agitația din reședința Gemenilor, aici avem mult mai multă liniște și profunzime a ideilor și a intelectului. Este ca și cum accentul nu se mai pune pe cantitate, noutate și diversitate, ci pe calitate, strategie, profunzime, capacitate de dezvoltare și de concretizare. Totuși, atenție că există în lumea aceasta nu doar aspecte exclusiv raționale. Așa cum prima carte are în prim plan bogăție materială, dar conține și simboluri legate de bogăția spirituală, la fel și a doua carte are planul/ strategia/ soluția, dar există și elemente ascunse (piesele care au căzut de pe tabla de șah).

Xmonede-9Din punct de vedere al Tarotului, planetei Mercur în Fecioară îi corespunde arcana minoră X de Monede, cartea de finalizare a muncii depuse în vederea împlinirii materiale și financiare. Mercur se află în semnul de pământ al sârguincioasei Fecioare. Așadar, nicio surpriză analogia cu o carte din arcana de Monede. Că este vorba chiar de ultima carte, cea care finalizează arcana de Monede, nu reprezintă din nou nicio surpriză, pentru că am fost pregătiți de cele două cărți de Symbolon pentru această analogie. Atunci când stăm, analizăm, găsim cele mai bune soluții, muncim, le punem în practică, ele se transformă în roade.


Singura diferență ar fi doar prezența a câte unei singure persoane în cărțile de Symbolon versus prezența unei familii cu tot cu cățel cu purcel în arcana X de Monede, dar nici acest lucru nu trebuie să ne mire. Odată ce ne-am clarificat ideile și le-am pus în practică, odată ce am atras abundența și bogăția, atragem automat și persoanele potrivite cu care să savurăm aceste lucruri.

Cristina Podoreanu

autor-cristina-podoreanu