Energiile lui Venus
Fiind vorba despre energiile lui Venus, s-ar cuveni o abordare romantică, însă prefer o abordare spiritual-energetică a acestora. Înțelepciunea orientală afirmă că pentru a ne bucura de o stare de sănătate perfectă, este nevoie ca energia să circule prin câmpurile noastre energetice. Ea nu trebuie să se blocheze, pentru că orice blocaj înseamnă, implicit, începutul unei boli. Blocajele pot apărea în principal prin forțare, prin concursul planetelor de tip masculin. Dacă apar, aceste noduri pot fi deblocate prin energiile planetelor de tip feminin. De aceea spune înțelepciunea spirituală că omul trebuie să fie precum un izvor, precum apa unui pârâu.
Dacă energiile lui Venus sunt neglijate, câmpurile energetice ale omului încep să semene cu un lac, unde apa nu se mișcă, devine stătută și se curăță greu prin forțe proprii.
Energiile venusiene sunt deci precum mici lucrători invizibili care repară fisurile și găurile din câmpurile energetice ale omului. Cineva spunea că omul are nevoie de un anumit număr de îmbrățișări zilnic, numai pentru a supraviețui. Energiile lui Venus sunt cele care ne fac să ne simțim întregi, iar lipsa lor se resimte ca un gol dureros la nivelul inimii.
Energetica omului este comandată de la un pupitru central: este vorba despre chakra inimii, guvernată de Venus. Ea asigură dispeceratul energiei în întreaga ființă umană. Poate ați auzit de la niște comentatori sportivi, expresia: „deja sunt storși de puteri, dar încă înaintează prin puterea inimii”. Așa și este: inima este ultima baricadă, ultimul rezervor al energeticii umane. Cu o inimă bine întreținută, ființa umană funcționează chiar și după ce mușchii s-ar opri, dacă decizia ar fi luată de ei. Și invers: cu o inimă sleită, ne simțim obosiți aproape permanent, chiar fără să fi făcut eforturi deosebite.
Întrucât Soarele vâslește deja în apele Balanței – această zodie fiind domiciliul lui Venus și exaltarea lui Saturn – ne vom referi aici la un alt adevăr spiritual. Este vorba despre impresia timpului, noțiune guvernată de Saturn. Impresia că ne aflăm mereu în urmă sau că nu avem timp suficient pentru ceea ce ne place, sunt metehne tipic saturniene care, de asemenea, distrug energetica umană. Înțelepciunea spirituală afirmă că pur și simplu, timpul nu există. Sau, cu alte cuvinte, timpul este comprimat în momentul prezent.
Omul însă este tentat să uite acest adevăr și să se lase întins atât spre trecut, cât și spre viitor, într-un pat al lui Procust imaginar. Pentru a-l readuce la liman, este nevoie ca sora Venus să-i dea o mână de ajutor fratelui său Saturn. Pentru că, trăind-o pe Venus, uităm cu desăvârșire atât de trecut, cât și de viitor, reușind să trăim momentul dulce al prezentului. Evident, această trăire trebuie împinsă și dincolo de momentele fericite ale vieții noastre, dar profesorul desăvârșit al trăirii în prezent este planeta Venus. Dacă Saturn întinde arcul timpului, Venus este cea care o comprimă într-un punct, cel al prezentului.
O altă idee, derivată din fizica cuantică, se oferă să fie menţionată aici. În mecanica cuantică există principiul incertitudinii, descoperit de fizicianul german Werner Heisenberg. El afirmă faptul că o particulă nu poate fi observată fără ca mişcarea sa să fie afectată de observatorul însuşi. Cu alte cuvinte, observatorul şi particula se află într-o legătură indisolubilă.
Revenind pe tărâmul nostru, ştiinţa iniţiatică emite o afirmaţie similară: între „eu” şi „tu” nu există diferenţe semnificative; la un nivel profund, „eu” sunt „tu” într-o altă ipostază, şi invers. Acesta este un adevăr spiritual pe care omul tinde să-l uite, deşi această uitare este spre defavoarea sa, diferenţele dintre „eu” şi „tu” stând la baza multor boli de natură psihică sau a altora, propriu-zise. Pentru că, nu-i aşa, sentimentele umane sunt de două categorii: iubirea – cea care nu sesizează diferenţele dintre „eu” şi „tu”, respectiv tot restul sentimentelor, precum teama, anxietatea, nervozitatea, mânia, etc. Putem observa iar rolul de profesor al lui Venus: ea ne învaţă mereu despre adevărurile ştiinţei iniţiatice. Prin energiile acestei planete, dispar graniţele dintre„eu” şi „tu”, realitatea fizică apropiindu-se de cea spirituală.
Doar atât? Atât face Venus? Ne repară, asigură sănătatea umană și atât? Răspunsul este dat de astrologia însăși, printr-o abordare antropozofică: vocea planetei Venus poate fi auzită ca un răspuns smerit la discursul inițiat de Marte. Venus este feminină și îi stă bine să răspundă – inițiativa nu este tărâmul ei. Ea este mai degrabă un susținător înflăcărat, decât purtătorul drapelului. Venus nu este scopul în sine – ea doar oferă stil pentru cel care își dorește acest rol. Așadar, pentru a păstra armonia cosmică, este bine s-o păstrăm pe Venus în cadrul rolului său feminin. Inima oferă energie brațelor pentru ca ele să lucreze, picioarelor pentru ca ele să meargă, creierului pentru ca el să se gândească, chiar și întregului corp ca să vibreze – dar inima nu iese în față, ea rămâne ascunsă în piept. Cel mult se urcă în jurul gurii, pentru a participa la un zâmbet.
Și, întrebarea de căpătâi: ce ne facem dacă nu dispunem de suficiente energii venusiene? Dacă râvnim la iubire, dar parcă Cerul ne-o refuză? Răspunsul este dat tot de spiritualitate, prin următorul adevăr: pentru a deveni perfecți, trebuie să începem să ne credem perfecți. Evident, undeva, într-un colț al creierului, știm că nu am atins încă perfecțiunea, dar impresia generală este cea a perfecțiunii desăvârșite. La fel trebuie să procedăm și atunci când râvnim la iubire: trebuie să începem prin a dărui iubirii. Este ușor să dai ceea ce ai, dar a fi spiritual înseamnă să dai și ceea ce nu ai. Pentru că Universul s-a născut și există datorită dorinței de a dărui.
FULOP LASZLO,
Redactor-șef adjunct
