Mercur în Berbec sau nu că spun, dar vreau să zic

În apropiere de miezul nopții dintre 13 spre 14 martie, planeta Mercur pășește acasă la impetuosul Berbec, unde poposește până la sfârșitul lunii martie. Pleacă apoi acasă la Taur și revine în Berbec, de data aceasta în mișcare retrogradă, din 20 aprilie până în 16 mai.

Iar întrebarea care ne frământă este ce și (mai ales) cum (le) zice Mercur acasă la Berbec?

Mercur este planeta responsabilă cu intelectul și comunicarea. Nativii mândri posesori de Mercur în Berbec dau în general dovadă de o inteligență vie, de percepții rapide. Altfel spus, le merge mintea. Ei pot fi genul de elevi care nu mai au nevoie să învețe acasă, pentru că, dacă au fost atenți, au prins totul din clasă. Observăm însă condiționarea din fraza de mai sus: dacă au fost atenți, ceea ce poate indica (mici) probleme de concentrare.

Cum vorbesc nativii cu Mercur în Berbec: repede, mult, înflăcărat. Se pot spune vrute și nevrute, se mai scapă și porumbei, se mai zic și nezise. Se poate bârfi. Mult, consistent, suculent. Se poate acuza cu sau fără motive bine întemeiate, se poate pune interlocutorul la stâlpul infamiei. Baza fiind, de multe ori: „știu eu foarte bine din auzite”. Și apoi nu se mai cumpănește dacă lucrurile chiar așa stau, ci se întinde acuzator degetul. (Cu toate că cine îndreaptă un deget către celălalt, îndreaptă trei degete spre el însuși.)

Să vedem cele două cărți de Symbolon care ilustrează planeta Mercur în semnul Berbecului. Prima redă cât se poate de fidel stâlpul infamiei.

Avertismentul aici este că vorba poate face foarte mult rău. Bârfa, zvonurile, clevetirea nu au în general raționamente riguroase în spatele lor, ci doar o nevoie de senzațional ieftin. Și de public.

A doua carte de Symbolon continuă cumva avertismentul: nu te repezi! Nu te pripi! Nu trage concluzii greșite!

În această imagine războinicul este chitit să treacă la fapte, fiind convins că va ucide vreun animal sălbatic periculos, deci va face o faptă bună, când, în realitate, va ucide chiar inorogul, animal mitic, nevinovat și extrem de benefic. Și se transformă din salvator în vinovat. Chiar dacă n-a știut, nu s-a gândit sau nu și-a dat seama, tot va da socoteală pentru ce a făcut.

În mod tradițional nu este realizată nicio analogie a planetei Mercur în semnul Berbecului cu vreo arcană din Tarot, dar, dacă este să luăm în considerare recepția mutuală Mercur în Berbec – Marte în Gemeni, acesteia din urmă i se atribuie arcana minoră IX de Săbii.

Personal aș spune că această arcana marchează mai degrabă momentul de după manifestarea planetei Mercur în Berbec. După ce vorba a fost aruncată, după ce sulița s-a înfipt în inorog, rănindu-l sau chiar omorându-l. Atunci când ne dăm seama că vorbele noastre au produs un rău mult mai mare decât am crezut/ intenționat, atunci când ne pare rău că ne-am grăbit, că am fost prea impetuoși, că ar fi trebuit să stăm strâmb și să judecăm drept, atunci când însă, de multe ori, poate fi prea târziu.

Dacă nu suntem agresorul (verbal), ci victima, eu aș opta și pentru analogia Mercur în Berbec – VIII de Săbii.

Persoana surprinsă în imaginea arcanei este foarte asemănătoarea persoanei puse la stâlpul infamiei din prima carte de Symbolon. Este blocată/ imobilizată total. Analogia poate părea ciudat de statică, dacă este să ne referim la tumultul și impetuozitatea lui Mercur în Berbec. Totuși, la o privire mai atentă și dacă stăm să analizăm ceva mai în profunzime, înțelegem că, în relația victimă-agresor, fiecare are nevoie de celălalt și, mai mult, că rolurile celor doi alternează în permanență.

Vorba lui Mercur în Berbec: nu că spun, dar vreau să zic. Și voi zice inclusiv nezise.

Cristina Podoreanu

autor-cristina-podoreanu