Mitingul diasporei din 10 august: acţiune şi reacţiune
“Când nedreptatea devine lege, rezistenţa devine datorie”.
Uşurinţa cu care informaţia circulă online, unind oameni care încă poartă (fie în amintire, fie în gene) rănile fostei dictaturi îngreunează “munca” celor corupţi şi scoate la iveală adevăruri critice. Momentul începerii miting-ului din 10 august (ora 17:00, cea anunţată oficial) e marcat de Ascendentul în Săgetător, cu Jupiter în Scorpion în casa 11: mulţimea îşi cere drepturile, scandând pentru o societate unde minciuna, corupţia, valorile distorsionate se cer date în vileag, purificate şi alchimizate într-un nou ideal.
Cu Saturn şi Pluton retrograde în Capricorn, în casa 1, avem de-a face cu folosirea greşită, abuzivă a puterii şi cu practici corupte care acum se cer reevaluate. Autoritatea (Capricorn) care ar trebui să ne ghideze către eficienţă, seriozitate şi răsplata justă a muncii a devenit opresivă, “calcă peste cadavre” în propriul interes. Pluton ca guvernator al casei 11, casa parlamentului, arată cum această instituţie nu mai simbolizează democraţia, ci abuzul, plutocraţia. Situaţia dificilă prin care trece ţara se poate prelungi având în vedere prezenţa lui Saturn, care, mai ales retrograd, nu acceptă compromisuri şi precipitări, ci îşi doreşte ca lucrurile să fie aduse la forma lor cea mai corectă şi mai eficientă oricare ar fi preţul în timp.
Leu/Vărsător, Casa 2/Casa 8
“Bătălia” de pe 10 august e purtată pe scena caselor 2-8: un moment de criză în ceea ce priveşte valorile societăţii şi modul în care sunt folosite resursele materiale, cu potenţialul unei transformări importante. Hoţia, lăcomia, lipsa de valorificare a resurselor ţării sunt simptome ale unui sistem de valori pervertit, unde păstrarea puterii devine scopul principal indiferent de mijloace. Soarele şi Mercur retrograd se află în Leu, în conjuncţie în casa 8.
Deşi teoretic trăim în democraţie, prezentul pare să arate o regresie către vremea în care elita acapara resursele, bazându-se pe ideea de unicitate, regalitate pentru a justifica inegalitatea socială. Mai mult, ei apelează la minciuni, la înşelăciuni (Mercur retrograd) pentru a acoperi nedreptăţile şi a-şi păstra imaginea intactă. Mercur guvernează casele 7 şi 9, iar Soarele casa 8 în semn interceptat: justiţia, tratatele internaţionale, legile sunt influenţate de secrete, corupţie, dorinţa de putere, manipulare.
Însă aceste secrete nu sunt în deplină siguranţă: şi Luna, simbolizând masele, poporul, se află tot în Leu şi în casa 8, în conjuncţie strânsă cu Nodul Nord. Intuiţia colectivă trece dincolo de aparenţe, începe să sesizeze adevărul, oamenii vor să-şi revendice puterea şi nu mai pot fi manipulaţi atât de uşor. Cu toate acestea, imaginea de ansamblu pare încă a fi departe, ascunsă de vălul casei 8 (care reprezintă şi organismele financiare internaţionale) unde îşi desfăşoară activitatea Soarele (care reprezintă şi preşedintele) şi Mercur (simbolizând şi prim-ministrul).
În partea opusă se află Marte retrograd în Vărsător, în casa 2, în opoziţie cu Luna în Leu, în conjuncţie exactă cu Luna Neagră şi alături de Nodul Sud. Cu Marte în Vărsător, acţiunea e colectivă şi în scopul unui ideal social, pe baza unor frustrări acumulate de mult timp (Marte retrograd) legate de libertate, progres, valori sociale (sau lipsa acestora). Cu Luna Neagră pe acelaşi grad, frustrările au izbucnit în mod violent, energia colectivă a amplificat nemulţumirea individuală şi a dus la exagerări.
Majoritatea covârşitoare a protestatarilor a fost paşnică, însă au existat şi grupuri agresive care nu au fost izolate de către jandarmi aşa cum ar fi trebuit. Marte reprezintă şi armata, forţele de ordine, iar pe 10 august jandarmeria a acţionat în mod regresiv (Nodul Sud) şi agresiv, folosind tactici care aparţin trecutului şi în niciun caz unei democraţii moderne.
Axa Leu-Varsator este interceptată, indicând faptul că energia celor două semne se exprimă dificil, iar atunci când se exteriorizează poate duce la exagerări în ceea ce priveşte puterea, impunerea voinţei şi pe de altă parte revolta, energia maselor: ambele “tabere” sunt susceptibile exceselor. Casa 2 începe în Capricorn şi conţine semnul Vărsătorului integral: deşi se doreşte o schimbare în ceea ce priveşte banii şi valorile, suntem în continuare captivi în vechea paradigmă coruptă.
Medieri şi tensiuni
Rămâne pe umerii lui Venus în Balanţă, în casa 9, să medieze opoziţia între Lună şi Marte ca vârf al unui triunghi al lui Thales. Venus aici reprezintă justiţia, codurile de legi, semnificate în mod dublu de Balanţă şi de casa 9. Modificările aberante aduse codului penal în iunie 2018 au fost unele din mobilele principale ale revoltei. Acum conducerea e presată să respecte valorile morale, să renunţe la vechile obiceiuri, însă dacă o schimbare pozitivă se concretizează, ea ar putea fi doar de dragul aparenţelor. Începând cu 30 octombrie, Venus retrogradă în Balanţă ar putea relua vechiul şablon sau ar putea dezvălui o altă realitate.
Şi Uranus poate oferi o rezolvare ca vârf al unui Careu în T cu opoziţia Luna-Marte la bază. Cu toate acestea, Uranus acţionează amplificând tensiunile prin situaţii dificile, reacţii bruşte, reactivitate şi agresivitate. Careul în T fiind în semne fixe, se cere reconsiderarea atitudinii faţă de planul material, idee regăsită de mai multe ori în astrograma evenimentului şi susţinută de intrarea recentă a lui Uranus în Taur. Casa 4 reprezintă şi opoziţia în astrologia mundană, iar Uranus retrograd aici arată eforturi lente spre schimbare. Iniţiativa “Fără penali în funcţii publice” a strâns, încet dar sigur, mai mult de 500.000 de semnături, peste numărul cerut de lege pentru ca un referendum să poată avea loc.
Rămâne de văzut cum careurile cu Luna şi cu Marte influenţează acest demers. Planetele în Leu, mai ales Luna în conjuncţie cu Nodul Nord, pot arăta nevoia de personalităţi marcante, populare, care să aibă “lipici” şi să mobilizeze astfel masele către un nou scop, însă şi aici pot apărea complicaţii, conflicte, jocuri de culise.
Două aspecte benefice pot da o mână de ajutor: trigonul dintre Saturn şi Uranus, care în semne de pământ susţine modificarea structurilor existente şi trigonul dintre Jupiter şi Neptun care susţine alinierea legilor pământeşti cu cele universale. Neptun retrograd în Peşti, în casa 3 poate ridica vălul decepţiei, dezvăluind adevărul, iar configuraţia de tip Aripi de pasăre mari cu Marte şi Saturn ca vârfuri arată din nou necesitatea schimbării. Tranziţia necesară este una de la energia semnelor cardinale la energia semnelor fixe, deci stabilizare, concretizare, un proces lent şi de lungă durată.
Posibile direcţii
Putem întâlni o intensificare a forţelor opresive (dacă va mai fi cazul) odată cu retrogradarea lui Marte în Capricorn, urmând ca după 11 septembrie Marte să se afle în mers direct în Vărsător şi să susţină cu energia lui iniţiativele de protest, progres, reformă. Şi Saturn, şi Pluton ies din retrogradare în luna septembrie; ar putea avea loc fie o transformare şi o eficientizare a conducerii, fie accentuarea oprimării ca răspuns la iniţiativele cetăţenilor. Cum în acea perioadă Soarele şi Mercur tranzitează casa 9 a hărţii evenimentului, în conjuncţie cu Venus (justiţia) şi în cuadratură cu Saturn (forţele autorităţii), ar putea exista noi tensiuni.
Jupiter intrând în Săgetător, semnul lui de domiciliu, în luna noiembrie accentuează şi mai mult nevoia de corectitudine şi de dreptate. În decembrie 2019, după o perioadă de retrogradare, Jupiter va forma o conjuncţie cu Saturn şi o cuadratură cu Venus din harta protestului. Am putea asista atunci la o intensificare a forţelor care tind spre dictatură sau din contră, la aducerea lor în faţa justiţiei, dar nu cu uşurinţă. Cert este că harta evenimentului nu arată o desfăşurare lină a lucrurilor sau o rezolvare rapidă, ci un proces de lungă durată, complex, unde nevoia de schimbare se ciocneşte cu inerţia trecutului, iar persistenţa pare a fi cea mai bună soluţie.
Sorana Cancel