Ada CocosYi Jing

Mistrețul de Pământ

Mistret de Pamant

Anul nou chinezesc începe la 5 februarie 2019 și se află sub semnul Mistrețului de Pământ, asociat întotdeauna cu bunăstarea, cu prosperitatea, cu o atitudine mai relaxată. Semn Yin, de Apă, Mistrețul ne dăruiește anul acesta puterea elementului Pământ. Combinația Apă-Pământ ar putea conduce însă spre situații care doar par stabile, dar care, în subteran, ascund pericole. Înțelegerile și eventualele tratate de pace ar putea fi doar de suprafață, astfel că frământările și conflictele internaționale cu care ne-am tot obișnuit ar putea să se stingă și să se tot repornească.

Este totuși momentul să ne bucurăm de roadele culese, de tot ceea ce am realizat până acum. Se spune că Mistrețul aduce după sine succes în orice-am întreprinde, favorizând și noile investiții. Acestea pot deveni profitabile imediat. E bine să ținem cont însă, că Mistrețul nu este recunoscut pentru o bună capacitate de planificare, pentru strategii etc.

Acesta este un an în decursul căruia se recomandă să ne reconectăm la bucuria de a trăi, la plăcerile vieții, se recomandă să ne răsfățăm, să petrecem alături de cei dragi, cu atenție totuși la o predispoziție spre excese, spre cheltuieli prea mari sau spre achiziționarea de obiecte de lux. Înclinația spre irosire, indulgențe și trai pe credit poate da bătăi de cap multora dintre noi, dar ar putea fi identificată și în cadrul guvernului, spre exemplu sau prin diverse instituții ale statului.

Și excesele alimentare ar putea deveni o problemă anul acesta, mai ales pentru cei care au oricum tendința să mănânce prea mult sau să mestece veșnic câte ceva de-a lungul zilei, fără să aibă un program de masă regulat și sănătos. De altfel, preocuparea pentru o alimentație sănătoasă sau pentru industria alimentară ar putea să devină mai accentuată anul acesta atât la nivel individual, cât și la nivelul unor instituții mondiale.

Anul Mistrețului de Pământ nu este unul al asumării de mari riscuri, nu este un an de acțiuni la scară mare și de schimbări radicale. Dar i-am putea folosi foarte construtiv energia făcând un bilanț personal pentru a înțelege cum să începem un nou ciclu evolutiv în 2020. Se pare că există o mai mare deschidere spre rezolvarea unor conflicte mai vechi, spre toleranță și spre a vedea binele comun. Este un an bun pentru familie, pentru consolidarea relațiilor cu cei dragi, pentru a aduce pe lume copii.

Textul complet, pentru fiecare semn din zodiacul chinezesc, îl puteţi citi la AstroDex.

Ada Cocos

Ada Cocoș
Redactor-șef