Ce vrem de fapt să dureze?

Venus în tranzit prin Capricorn

O relație durabilă și stabilă. Asta este ceea ce mai toată lumea îți dorește. Asta își dorește și Venus în Capricorn să aducă prin tranzitul său din perioada 27 noiembrie 2019 – 20 decembrie 2019.

La începutul perioadei, chiar din primele zile, există șanse ca iubiri vechi să apară în viața noastră. Și pentru că vorbim de o combinație de Nod Sud în conjuncție cu Venus în Capricorn, șansele ca aceste iubiri să aibă o continuitate și o durabilitate strânsă de-a lungul a mai multor vieți anterioare sunt mari. Nu toate pot fi de durată, deși se dorește din nou acea magie a iubirii mistice ce nu se termină niciodată.

Conjuncția pe care o va face Venus cu Saturn și Pluton, pe la jumătatea lunii decembrie, aduce în discuție dacă relațiile existente deja merită să meargă mai departe sau să cunoască o distrugere totală din care fiecare să o apuce pe un nou drum care implică mai multă seriozitate și implicare. De aceea, acele relații care nu au la bază intenții serioase sau nu au o bază solidă care să le susțină au șanse să se piardă printre rânduri și să discutăm despre despărțiri. Putem spune că Venus prin conjuncțiile pe care le face în Capricorn pune umărul la consolidarea relațiilor în care se învestește cu adevărat și le mătură pe cele unde partenerii au intrat doar pentru o perioadă scurtă.

Pe de altă parte, pe cei care sunt singuri, tranzitul îi ajută să înceapă relații amoroase stabile, într-o manieră probabil mai rece, dar atât de puternic ancorate în realitate încât slăbesc șansele să fie stricate prea curând. Singurul lucru pe care Venus îl cere, având în vedere că este și în Capricorn și face și o conjuncție cu guvernatorul zodiei, este răbdarea. Pentru a se reuși construcția unei relații trainice, tranzitul lui Venus în Capricorn, aduce aminte și de faptul că graba strică treaba, iar totul trebuie făcut încet și sigur.

Venus, în această perioadă, invită la un ritm mai puțin alert, astfel că există posibilitatea să fi cunoscut o persoană potrivită înainte de tranzit, dar negocierile să nu fi decurs prea bine. Iar în următoarea perioadă, perseverența Capricornului ne poate împinge să mai încercăm încă o dată. Și facem asta, mai ales pentru că Venus îl activează și pe Pluton, ceea ce ne poate contura o atracție irezistibilă față de persoana pe care o dorim ca și partener/ă. Dorim acea persoană în viața noastră, deși nu înțelegem prea bine de ce. Să fie ea sau nimeni altcineva.

Pe de altă parte, și acei parteneri de cuplu întâlniți exact în perioada tranzitului necesită o atenție ajustată de răbdare. Tranzitul ne învață doar că este nevoie de timp uneori pentru a întări o legătură.

Întâlnirile amoroase, hotărârile luate în domeniul amoros și chiar chestiunile care țin de afaceri care apar undeva pe la jumătatea lunii decembrie au mult mai mari șanse să aducă cu sine legături durabile și stabile. Conjuncția lui Venus cu Saturn la el acasă, eveniment ce are loc doar de câteva ori (respectiv între 26 decembrie 2017 – 18 ianuarie 2018, 4 februarie 2019 – 1 martie 2019 și 27 noiembrie 2019 – 20 decembrie 2019, pentru perioada actuală), o dată la aproximativ 29 de ani, favorizează ordinea și disciplina în viețile noastre pe o perioadă lungă de acum încolo.

Acum e momentul să ne hotărâm ce vrem cu adevărat în viața noastră pe termen lung.

Elena Stanescu

Elena Stănescu