Venus în Berbec – Despre iubire și alte păcate
Pe 7 februarie, la ora 22:03, București, Venus poposește în zodia Berbecului, unde se află în exil. Acest lucru face să nu se simtă minunat, ceea ce nu este greu de înțeles având în vedere că planeta iubirii și a feminității se află în domiciliul lui Marte, simbol al masculinității și al războiului.
Prezența lui Venus aici vine cu o doză mare de pasiune, înclinație spre flirt, neliniște și nervozitate. Ne putem simți incapabili de a ne controla sentimentele, iar deciziile iraționale parcă sunt la ordinea zilei. Apare o tendință generală de a ne arunca cu capul înainte și a fi tentați să ne alegem un partener, doar de dragul de a avea unul. Ne îndrăgostim de ideea de dragoste și, mai mult ca niciodată, ne atrage prea mult ambalajul și prea puțin conținutul. Interesul pentru satisfacerea plăcerilor personale e foarte mare și face ca alegerea unui partener să nu fie făcută din rațiuni sănătoase. Hotărârile par a fi luate sub imperiul impulsivității, iar tendința spre neseriozitate dictează alegerile pe care le facem.
Preocuparea aceasta pentru exterior și superficialitatea fac ca alegerea unui partener și cucerirea acestuia să fie făcute doar de dragul de a cuceri.
Careul pe care îl face planeta iubirii, la ieșirea din Pești, cu Marte în Săgetător nu face decât să accentueze aceste idei, să vină cu infidelitate, tendință spre adulter și cu și mai multă impulsivitate. Lipsa de afecțiune și importanța deosebită acordată plăcerii pot foarte ușor să ducă la transformarea iubirii în ură. Sexualitatea este puternică, apar capricii, aroganță și neglijență. Acestea pot duce lesne către tulburări pe plan sentimental și tensiuni în relații. Ambivalența imprimată de acest aspect nu face decât să creeze un paradox: manifestarea concomitentă a atracției și a repulsiei afective.
Observăm că acum, în zodia Capricornului, din multitudinea planetelor aflate acolo la începutul anului, au mai rămas Jupiter, Saturn și Pluton, care au și ele ceva de spus în planul iubirii. Pot trezi, în unii dintre noi, egoism, sete de putere și orgoliu nemăsurat. Ambiția de a cuceri pe cineva anume, de a domina persoana respectivă, numai la relații sănătoase și armonioase nu poate duce.
Cumva, pare că în această lună se conturează sau se accentuează latura narcisică a personalității noastre și, odată cu ea, și instinctul de vânător. Problema nu se pune dacă să alegem între a fi vânătorul sau vânatul, căci niciuna dintre variante nu este câștigătoare. Putem alege să nu intrăm în astfel de jocuri, ce nu-și au rostul și locul în iubire.
Fiind o lună destul de marcată de diverse careuri, un altul care vine cu patimă și excese este cel pe care Venus îl face cu Jupiter. Astfel, nici Valentine’s Day nu este scutită de animozități în iubire. Din dorința de a avea un partener, se poate să abuzăm de șarm și să facem lucruri în mod demonstrativ. Lipsa de încredere este la ordinea zilei și există un risc de a apărea căsătorii necugetate, făcute doar din orgoliu.
De Dragobete, primim în dar tot un careu, acela pe care Venus îl face de data aceasta cu Saturn. Energia riscă să fie consumată în relații sexuale, iar goana după plăceri aduce dificultăți în relații, gelozie și înstrăinare. Ambivalența și stările schimbătoare nu dispar nici ele, iar sexualitatea poate fi dusă la extrem, poate fi agresivă și poate să decadă în indecență și chiar în depravare. Reprimarea emoțiilor aduce frustrare și clătinarea planului emoțional. În completarea acestui aspect vine și careul dintre Venus și Pluton, care aduce în plus un risc spre abuzuri atât fizice, cât și emoționale.
Astfel că luna iubirii, cum îmi place mie s-o numesc, este plină de provocări, de piedici și de încercări. Aspectul pozitiv al acestei situații este că dacă depășim cu bine această perioadă și învățăm fiecare lecție în parte, ne așteaptă după colț iubirea pură, reală și bazată pe rațiuni sincere și profunde.
Alina Nedeloiu